Râmnicu Vâlcea: 13 localităţi sunt afectate de alunecările de teren

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O comisie de la Prefectură a evaluat, zilele acestea, pagubele materiale produse de alunecările de teren în ultima perioadă.

În perioada 15 martie-13 aprilie, 13 localităţi vâlcene au fost afecate de alunecările de teren care s-au reactivat în această primăvară. „Este vorba despre localităţile Berislăveşti, Berbeşti, Măldăreşti, Dănicei, Vlădeşti, Zătreni, Olanu, Nicolae Bălcescu, Milcoiu, Costeşti, Băile Olăneşti, Călimăneşti şi Băile Govora unde au fost distruse locuinţe, drumuri şi podeţe", afirmă Carmen Constantinescu, purtătorul de cuvânt al Instituţei Prefectului. În urma evaluării efectuată de membrii comisiei alcătuită din specialişti din cadrul Prefecturii Vâlcea, s-a cerut ajutor guvernamental în valoare de peste opt milioane de lei.


La mila Guvernului


„Evaluările comisiei care s-a deplasat la faţa locului au scos în evidenţă faptul că este nevoie urgent de 8.359.425 de lei pentru a fi reparate podurile distruse, îndiguite malurile afectate, asfaltate şi consolidate drumuri comunale şi judeţene, în cele 13 localităţi", completează Carmen Constantinescu. Una dintre cele mai afectate localităţi este oraşul Berbeşti, acolo unde 28 de locuinţe sunt în pericol şi se impune o intervenţie imediată, iar o parte din reţeaua electrică a fost distrusă. De asemnea, în comuna Olanu au fost afectate două gospodării în urma alunecărilor produse în această perioadă.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite