Vârstnicii din Ploieşti, informaţi cum să se ferească de escroci
0Pensionarii sunt victimele favorite ale escrocilor şi, foarte des de la începutul acestui an, mulţi bătrâni au rămas fără toate economiile. Poliţiştii şi funcţionarii din Ploieşti îi vor vizita la cluburile pensionarilor pentru a-i învăţa cum să nu mai pice în plasa înşelăciunilor
Campania de informare se adresează tuturor ploieştenilor, dar în special celor de vârsta a III-a, care cad mai des victimele infractorilor.
Numai de la începutul acestui an, zeci de ploieşteni au fost înşelaţi prin metoda accidentul, iar în ultimele două luni, prin metoda „curierul“ sau a funcţionarului de la Pensii care îi anunţă despre o poprire.
Este şi motivul pentru funcţionari ai Primăriei Ploieşti, în parteneriat cu Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova şi Autoritatea Teritorială de Ordine Publică derulează o campanie de informare a cetăţenilor împotriva înşelătoriilor.
Astfel, un reprezentant al Inspectoratului Judeţean de Poliţie le va vorbi pensionarilor despre capcanele pe care le întind infractorii la telefon şi nu numai.
Acţiunile vor avea loc pe 4 iunie, începând cu ora 12.00, la Centrul de informare pentru cetăţeni şi spaţiu de recreere pentru pensionari din cartierul Malu Roşu şi miercuri, 5 iunie, începând cu ora 11.30 la Clubul pensionarilor din cartierul Vest.
Pe aceeaşi temă
Escrocii se diversifică. „Curierul“ şi „poprirea pe pensie“, două metode noi de înşelăciune care fac victime la Ploieşti