Răzmeriţa femeilor din Ploieşti împotriva „stricatelor“. Cum se tranşa, la 1808, conflictul dintre neveste şi prostituate

La începutul secolului XIX, nevestele din Ploieşti au oprit, temporar, înfiinţarea unui bordel în Ploieşti. FOTO arhive

Un episod amuzant din istoria prostituţiei de la Ploieşti se produce la începutul secolului XIX, când nevestele din oraş, aprige din fire, au alungat, cu mare scandal şi pagube, nouă „femei proaste“ care „lucrau“ într-un han.

Ca oriunde în ţară, fenomenul prostituţiei îşi are rădăcini vechi şi la Ploieşti. Documente oficiale există încă din timpul lui Cuza, când se arăta că fenomenul se practica pe scară destul de largă, dar fără a fi reglementată în vreun fel.

Potrivit regretatutului istoric ploieştean Paul D. Popescu, care a scris o mică istorie a prostituţiei din oraş, documentele epocii arătau că în Ploieşti s-au înmulţit damele prostituate, care nu sunt în nicio evidenţă şi nu sunt supuse niciunui control. Se propunea organizarea unor „stabilimente“ sub controlul poliţiei şi al medicului oraşului astfel încât să se asigure protejarea atât a sănătăţii, cât si a moravurilor. Proiectul era semnat de membrii „consiliului de higienă publică“.

Un deceniu mai târziu, pe la 1875, problema se pare că era rezolvată pentru că la Ploieşti existau numeroase „stabilimente“, care aveau şi oarecare tradiţie.

Răzmeriţa nevestelor împotriva „tălănitelor“

Cu câteva decenii înainte de reglementarea oficială, istoria prostituţiei din Ploieşti consemnează şi un episod amuzant, de la 1808, suprins de corespondenţa oficială din oraş.

Se spunea, în respectivele documente, că, în primăvara acelui an, un hangiu, anume Marcu, din „mahalaua Sfinţilor Voievozi“, cam pe strada Ştefan cel Mare de azi sau de pe cele vecine, adusese la han „femei proaste“.
Patru erau de la Bucureşti şi cinci de la Brăila. După nici două săptămâni, „aţâţate de una Safta, colivăreasa la biserica popii Dinii“, vreo sută de muieri s-au adunat în curtea hanului încercând să intre spre a le părui pe „stricatele alea“. Hangiul Marcu a ieşit în prag, le-a înjurat pe femei şi, cu ajutorul slugilor şi al reteveilor, le-a împrăştiat pe la casele lor.

Femeile nu au renunţat şi, după lăsarea întunericului, au venit nenumărate, cu beţe, cu garniţe de păcură, cu pietre, ţipând şi ocărând. Au spart ferestrele de „steclă“ şi ameninţau că dau foc hanului. Nu s-au potolit decât atunci când a venit ispravnicul cu dorobanţii, cu făclii şi li s-a făgăduit că „tălănitele“ vor fi gonite din târg.
Nevestele din oraş au avut succes. Chiar în noaptea aceea, stricatele au fost urcate în căruţe şi trimise „la urma lor“. În încheierea raportului s-a mai precizat că „răzmeriţa“ s-a „ostoit“ de îndată.

Astfel, această încercare de înfiinţare a unui bordel în Ploieşti a eşuat, deşi, peste numai câteva decenii, fenomenul prostituţiei era bine instituit şi reglementat prin documente oficiale.

Ruşii au propus primăriei clasarea damelor „pe calitate“

La câteva decenii distanţă, când stabilimentele făceau parte din viaţa oraşului, „grizetele“ erau împărţite pe calitate. Un document din 1877, din vremea Războiului pentru Independenţă, aflat în Arhivele Naţionale din Ploieşti, conţine informaţii foarte interesante. Este vorba despre o adresă a comandamentului trupelor ţariste, semnată de un colonel (cu semnătura indescifrabilă), destinată primăriei oraşului. Era redactată în limba rusă, dar avea pe verso şi o traducere în limba română.

În adresă se spunea că în Ploiesti sunt „14 stabilimente cu grizete“ şi se arăta că acestea erau satisfăcătoare - dar în grade diferite - atât ca igienă şi confort, cât şi din punct de vedere al „calităţii damelor“. Ruşii propuneau primăriei, ca, la fel ca în toate marile oraşe ale lumii, cele 14 stabilimente să fie împărţite, în funcţie de ceea ce oferea fiecare, în clase, cu preţuri adecvate foarte diferite între ele.

Astfel, spunea adresa, „se va evita ca ofiţerii noştri superiori şi chiar excelenţe să se întâlnească în salon sau să dea nas în nas pe scară cu ofiţerii inferiori, iar aceştia cu subofiţerii şi chiar cu trupa. Sau chiar domnii din societatea bună locală, cu negustorii sau cu prostimea“. Adresa se încheia cu observaţia că în afară de aceste stabilimente mai practică prostituţia şi „o seamă de alte femei pe care nimeni nu le ştie rostul“.

Istoricul Paul D. Popescu precizează că nu se ştie ce măsuri s-au luat în urma acestei adrese, probabil că aceea privind tarifele diferenţiate s-a realizat, fiind în interesul tuturor.

Prostituate au continuat să existe şi în afara bordelurilor. Unele dintre ele activau clandestin, altele se înscriau la Poliţie şi căpătau, ca şi cele din bordeluri, „condicuţa“, un carnet de liber profesionistă, cu vizele periodice ale poliţiei şi medicului. Viaţa lor era foarte grea, iar existenţa lor era mereu în primejdie, fiind tratate cu dispreţ şi cu brutalitate de toată lumea.

Vă mai recomandăm

Vânzătoarele de sex din perioada interbelică şi regulile scrise de care nu se ţinea cont în bordeluri. Ce condiţii trebuia să îndeplinească o matroană. Când regulile sunt făcute doar pentru unii - o afirmaţie încă adevărată în multe situaţii în România actuală, dar întâlnită şi în vremurile interbelice. Cum atunci prostituţia era legală, unele oraşe au întocmit reguli pentru organizarea aceste meserii.

Sexul pe bani acum 100 de ani. “Grizeta”, mai bogată decât avocaţii şi medicii: fetiţele dulci se vindeau pe 10.000 de lei. Frumoase, elegante, rafinate, în stare să sucească minţile oricărui bărbat, fetiţele dulci de altădată era numite “podărese” sau “ grizete”, în timp ce patroanele bordelurilor se chemau “femei pezevenghi”. Se vindeau pe bani "frumoşi", unele dintre ele ajungând mai bogate decât intelectualii vremii care trudeau zi de zi.