VIDEO O familie s-a mutat în gară: părinţii fac sex în sala de aşteptare, iar copilul lor de 2 ani doarme în ger. Autorităţile dau din umeri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Situaţie dramatică în gara din Câmpina, unde un băieţel în vârstă de doar doi ani este târât de părinţii săi prin viscol, ger şi zăpadă, iar autorităţile stau cu mâna în sân. Mama, o femeie de aproximativ 30 de ani, din Suceava, este însărcinată în luna a doua, iar tatăl, de vârstă apropiată, este extrem de agresiv şi refuză să colaboreze cu cei care vor să le întindă o mână de ajutor.

Angajaţii CFR spun că cei trei locuiesc efectiv în sala de aşteptare, unde s-au instalat ca la ei acasă încă de la începutul acestui an. Vânzătoarea de la casa de bilete din gara Câmpina a solicitat ajutor la 112, dar a fost mustrată că a apelat la acest număr pe motiv că situaţia descrisă nu este o urgenţă.

Întreţin relaţii sexuale în sala de aşteptare

Loredana Dragomirescu, casier la Gara din Câmpina, spune că cei doi tineri, împreună cu băieţelul lor, şi-au făcut apariţia pentru prima dată după sărbătorile de iarnă. Vin doar pe timpul nopţii, îşi fac un culcuş lângă tonomatul de cafea din sala de aşteptare unde rămân până dimineaţa, când pleacă fie cu primul tren care soseşte în gară, fie merg pe stradă la cerşit. Deşi femeia susţine că a sesizat autorităţile în legătură cu condiţiile în care este crescut copilul, nimeni nu s-a deranjat până în prezent pentru a-i ajuta pe cei trei. Uneori, noaptea, când numărul călătorilor scade, cei doi întreţin chiar relaţii sexuale pe holul din gară, sub o pătură, după cum a explicat casiera Loredana Dragomirescu.

„Am sesizat organul de poliţie, inclusiv am sunat la 112, având în vedere că este vorba despre un copil minor, dar am fost întrebată care este urgenţa. În condiţiile acestea am renunţat să mai apelez la numărul unic de urgenţă, pentru că riscam să mă amendeze. Ei au stau în gară din 4 ianuarie. În timpul zilei umblă, bântuie  prin trenuri, iar după ora 19.00 se instalează în gară până în jurul orei, 7, 8 dimineaţa. Au ca aşternut cartoane pe care le aşează pe ciment şi se învelesc cu o pilotă, dar copilul este dezvelit. Ei, ca părinţi, stau bine mersi sub pătură, iar copilul vraişte. Aici este un hol de trecere care are şi rol de sale de aşteptare. Ei reprezintă şi un focar de infecţie pentru că îşi usucă hainele copilului peste tot, pe calorifere, se schimbă tot aici de haine, pur şi simplu s-au instalat ca la ei acasă. Cel mai tare mă sperie condiţiile în care este crescut acest copil. Nici Poliţia TF de aici de la noi nu poate face nimic pentru că are program până la ora 22.00”, spune Loredana Dragomirescu, angajat CFR.

Un băieţel de doi ani doarme cu părinţii săi în sala de aşteptare a gării din Câmpina 

Se tem ca „mascaţii” să nu le ia copilul

Deşi sunt foarte agresivi şi fug atunci când cineva încearcă să stea de vorbă cu ei, cei doi tineri au recunoscut că nu au unde să locuiască, iar pe timpul iernii îşi caută adăpost prin gările de pe Valea Prahovei, dar şi în Bucureşti. Tânăra oferă informaţii contradictorii despre identiatea ei. Spune ba că este din Suceava, ba că este din Glina, iar bărbatul susţine că este din Câmpina.

Ambii se tem cel mai mult de „mascaţi” şi astă pentru că ştiu că nu oferă condiţii decente băieţelului lor şi riscă să-l piardă în orice clipă. Mama băiatului a explicat că ar fi încecat să ceară ajutor la “Mama şi copilul”, dar că nimeni nu i-a dat măcar o bucată de pâine. Spune că din cerşit reuşesc să strângă câteva zeci de lei pe zi, bani din care cumpără scutece pentru copil şi mâncare.

Băieţelul pare sănătos, este murdar, dar gros îmbrăcat, merge singur, nu vorbeşte, iar cei care i-au tot văzut prin gară spun că nu este agresat de părinţii săi.

 Asistenţii de la Protecţia Copilului au început căutările prin gară

Reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Prahova au precizat că nu erau la curent cu această poveste şi că în astfel de situaţii trebuie apelat numărul de telefon 982 – Protecţia Civilă. „Vom trimite în Gara din Câmpina o echipă pentru a face verificări în acest caz şi pentru a lua măsurile care se impun”, a declarat Viorel Călin, directorul DGASPC Prahova.

În astfel de cazuri, Poliţia are mâinile legate. Nu poate decât să aplice o amendă pentru deranjarea ordinii publice, ceea ce s-a şi întâmplat de nenumărate ori în cazul bărbatului. “Noi nu putem să-i dăm afară din gară, cel mult putem să le dăm o amendă. Protecţia Copilului este abilitată să se ocupe de situaţia în care se află acum minorul”, a declarat Mădălin Stroe, şeful Poliţiei Transport Feroviar Prahova.

 

 

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite