Miting al suporterilor echipei Petrolul Ploieşti, de sensibilizare a autorităţilor şi opiniei publice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
suporteri petrolul ploiesti foto dana mihai

Fanii echipei Petrolul Ploieşti vor participa vineri, 20 februarie, la un miting de sensibilizare a celor care pot ajuta echipa de suflet a oraşului, aflată în insolvenţă.

Suporterii vor să tragă astfel, un semnal de alarmă în legătură cu situaţia financiară dezastruoasă de la club şi deriva în care pare să fie echipa înainte de returul campionatului, confruntată cu arestarea patronului Dan Capră şi mai multe plecări ale jucătorilor.

„Dorim ca prin această acţiune să se găsească diferite forme de sprijin din partea celor care pot să se implice, plecând de la autorităţi, care au o datorie morală faţă de această echipă, până la suporteri. Nu contează câţi oameni vom fi prezenţi. Contează să fim fideli acestei cauze şi să fim uniţi în aceste momente şi, alături de noi, să coagulăm toate forţele responsabile în a îndrepta situaţia în care se află acum clubul nostru şi, aşa cum am mai spus, să ne ridicăm acolo unde am fost.  Cei care simt ceva pentru Petrolul, îşi pot rupe dintr-o zi de vineri puţin timp să vină la Palatul Culturii, să fie alături de toţi suporterii adevăraţi şi să realizăm un miting aşa cum se cuvine, aşa cum merită această echipă. În afară de acest miting, vom iniţia campanii de promovare a cumpărării de abonamente până la donaţii de sânge”, a spus Octav Preda, unul dintre liderii galeriei Lupilor Galbeni pentru phon.ro.

Fanii Petrolului au stabilit că mitingul va avea loc vineri, 20 februarie, la ora 17.00, zi în care se va disputa şi meciul cu FC Braşov.

Pe aceeaşi temă

Petrolul, zero victorii şi un gol în 2015, dar Rednic îndeamnă la optimism: pe ce se bazează antrenorul „lupilor“. Formaţia prahoveană pare a fi în picaj, dacă ne luăm după rezultatele din pregătiri, însă „Puriul“ e de altă părere.

„Lupii“ au dinţi de lapte: Petrolul n-a bătut pe nimeni în amicale. Încă un eşec în ultimul test din Antalya. Odată cu problemele patronului Dan Capră şi intrarea echipei în insolvenţă, jucătorilor le-a dispărut cheful de fotbal, ceea ce se vede în rezultatele echipei.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite