Minoră de 13 ani, racolată de o reţea de proxeneţi. Percheziţii şi reţineri în Prahova
0Cinci persoane au fost reţinute de procurorii DIICOT Ploieşti sub suspiciunea că au racolat mai multe femei, inclusiv minore, pentru a practica prostituţia. Doi dintre membrii grupării sunt acuzaţi şi de act sexual cu un minor, o fată de 13 ani
Gruparea de proxeneţi a fost „vizitată“ de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată – Serviciul Teritorial Ploieşti şi ofiţeri din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti care au efectuat la mijlocul săptămânii 11 percheziţii în Prahova.
Procurorii începuseră deja urmărirea penală faţă de 6 persoane despre care aveau suspiciunea că în cursul anului 2013 au racolat, îndemnat şi înlesnit practicarea prostituţiei mai multor persoane de sex feminin, inclusiv minore, sumele de bani obţinute de la acestea ca urmare a activităţii de prostituţie fiind împărţite între membrii grupării.
Cinci dintre proxeneţi au fost reţinuţi, iar pentru doi dintre ei, cercetările au fost extinse şi pentru „act sexual cu un minor”, existând suspiciunea că au întreţinut acte sexuale cu o fată în vârstă de 13 ani.
Mai puteţi citi
O femeie, bănuită de proxenetism în cadrul unei reţele criminale internaţionale