Criză de medici în dispensarele şcolare din Prahova
0În dispensarele şcolare din Prahova mai lucrează doar 20 de medici generalişti. Din cauza numărului redus, un medic ajunge să aibă în îngrijire, în medie, mii de elevi. Unii doctori se ocupă chiar şi de trei sau patru şcoli, deşi legea le alocă maxim 2.500 de elevi
Potrivit datelor oficiale, în cele 215 unităţi de învăţământ prahovene care au cabinete medicale au mai rămas numai 20 de medici de medicină generală şi 110 asistenţi medicali, anunţă Telegraful de Prahova. 15 dintre doctori lucrează în Ploieşti, în cele 62 de dispensare şcolare. Prin urmare, un doctor ajunge, în medie, să aibă în îngrijire 3.000 de copii, mult peste normele în vigoare. În cabinetele şcolare mai lucrează şi nouă medici stomatologi, potrivit aceleiaşi surse.
Medicii şcolari trebuie să ofere asistenţă medicală şi prim ajutor elevilor din instituţiile de învăţământ, să efectueze triajul epidemiologic, să realizeze vaccinările obligatorii şi să elibereze trimiteri la medicii specialişti în cazul în care problemele de sănătate ale elevilor le depăşesc competenţa.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!
Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos: