Excentricul Nichita. Poetul şi-a ras sprâncenele în liceu pentru interzicerea unei reviste „de băşcălie“

În perioada liceului, pe care l-a urmat la Ploieşti, Nichita Stănescu era, deopotrivă, un elev care vroia să treacă neobservat cât şi, adesea, un spirit răzvrătit, care alegea forme extreme de manifestare. Când direcţiunea liceului a interzis revista „Băcăonia“, Nichita şi-a convins alţi doi prieteni să-şi radă sprâncele, în formă de protest

În perioada 1944-1952, Nichita Stănescu a urmat gimnaziul şi liceul la „Sfinţii Petru şi Pavel“ din Ploieşti, actualul Colegiu I.L. Caragiale. Din acea perioadă, a inocenţei, a primelor iubiri şi a deschiderii drumului către poezie, prietenii poetului au amintiri calde despre Nini Grasu, aşa cum i se spunea lui Nichita din cauza staturii sale impresionante. Mai târziu, Nini Grasu a fost Nini şi, în ultimii doi ani de liceu, când a început să publice, doar Nichita Stănescu.

În marea majoritate a liceului, aşa cum îşi amintesc prietenii, Nichita era un elev care vroia să treacă neobservat şi deseori a încercat să se amestece cu masele, însă, chiar şi această tendinţă de a se „deghiza“ îl scotea şi mai mult în evidenţă. Din dorinţa de a fi la fel cu ceilalţi, Nichita a insistat să joace fotbal, ca portar, deşi nu era prea talentat la sport, şi să-şi încerce norocul la cercul de matematică, o materie la care, de altfel, nu excela.

Din perioada liceului datează şi un episod spumos, cel în care Nichita şi-a ras sprâncenele, din spirit de frondă. Poetul făcea parte dintr-o triadă de amici, alături de Valerică Pârvan şi Emil Popescu, căreia i se va adăuga Mircea Petrescu, fratele primei soţii a lui Nichita, Magdalena.

Nichita „într-o sprânceană“

Cei trei au editat o revistă, scrisă de mână, căruia i-au zis „Băcăonia“, adică băşcălia. Spiritul acesteia a deranjat conducerea liceului, care a interzis-o imediat şi a distrus toate exemplarele.

„Triada“ a luat foc şi a decis să protesteze drastic. Iniţial, cei trei buni prieteni au vrut să se radă în cap, dar o mai făcuseră şi alţii, astfel că au adoptat, în unanimitate, ideea rasului sprâncenelor.

Episodul şi-l aminteşte foarte clar Mircea Gociman, fost coleg şi prieten al lui Nichita care a dedicat, de altfel un blog amintirilor cu poetul.

„Într-o vacanţă, mă întâlnesc pe bulevard cu triada şi rămân perplex spre marea lor satisfacţie manifestată în mod evident. Se ţineau toţi trei de braţ şi arătau monstruos deoarece Nichita în mijloc avea o sprânceană rasă, Valerică în stânga, iar Emil în dreapta aveau ambele sprâncene rase. Nu mi-am imaginat până atunci ce urât poate arăta o persoană fără sprâncene, care echilibrează cumva figura dându-i caracter uman, fără sprâncene imaginea devine de mască, grotească. Nichita, cu un machiaj potrivit, reuşea să atenueze că era «într-o sprânceană», cum îi spuneam eu în glumă“, povesteşte Mircea Gociman.

Acesta relatează în detaliu şi cum a decurs operaţiunea. „Emil s-a dus acasă la Valerică şi s-au apucat de treabă, primul s-a «operat» Valerică, iar Emil când l-a văzut s-a îngrozit, dar promisese, aşa că şi-a ras sprâncenele. Mutilaţi cum erau, s-au dus la Nichita care s-a speriat când i-a văzut. Promisese, dar şi-a ras doar o sprânceană pretextând că ar fi mai interesant, cu toate că celalţi doi au protestat, iar multă vreme i-au reproşat că este «om de jumătate de cuvânt». Au plecat toţi trei la Mircea Peptrescu acasă, iar acesta când i-a văzut a refuzat categoric să-şi radă sprâncenele“, mai scrie Mircea Gociman.

Raderea doar a unei singure sprâncene este percepută altfel de către Nelu Stan, fost prieten al lui Nichita şi custode al muzeului poetului din Ploieşti. „Şi-a ras sprâncenele din spirit de răzvrătire, iar faptul că el şi-a ras doar una vine din spirit de unicitate. Îi plăcea să fie altfel chiar şi printre ai lui“.

Episodul, care se întâmpla aproape de începerea anului şcolar, nu a făcut decât să pună paie pe foc, iar cei trei elevi au avut probleme mari, mai ales cu organizaţia comunistă de tineret. Conducerea şcolii a ţinut totuşi cont de situaţia lor bună la învăţătură şi cei trei au primit o eliminare minimală.

Vă mai recomandăm

„Nu puneţi mâna pe poet!“. Sergiu Băicoianu, coleg de liceu cu Nichita Stănescu: „L-am plesnit peste ceafă şi i-am făcut două băşici zdravene“. Sergiu Utză-Băicoianu, coleg de liceu cu Nichita, l-a plesnit peste ceafă şi i-a făcut două băşici zdravene. „Dar asta nu însemna forţa loviturii mele, ci sensibilitatea lui organică, prin corpul lui, prin tegumentul lui“, povesteşte Utză-Băicoianu care, peste timp, s-a simţit mustrat de Nichita pentru această întâmplare copilărească în poezia „Poetul ca şi soldatul“: „Dar mai ales vă conjur, nu puneţi mâna pe poet“!

FOTO Iubiri cu parfum de poezie. Magdalena, Doina, Gabriela şi Dora, muzele lui Nichita Stănescu. Leoaică tânără, iubirea i-a sărit de multe ori în faţă frumosului înger blond Nichita Stănescu. Cu trei iubiri oficializate şi una mistuitoare, dar niciodată concretizată cu acte, din oroarea lui Nichita pentru tribunale, poetul şi-a trăit viaţa amoroasă la fel de mistuitor şi răvăşitor ca versurile sale