Ploieşti: Subvenţii pentru agricultori la 1 leu litrul de motorină
0Veste bună pentru producătorii agricoli prahoveni, persoane fizice sau juridice, care înfiinţează culturi pe terenuri arabile în această toamnă. Gospodarii beneficiază de motorină subvenţionată de stat cu 1 leu/litru.
Această bonificaţie se acordă de către Ministerul Agriculturii, prin intermediul Direcţiei Agricole şi pentru Dezvoltare Rurală (DADR) Prahova, pentru 39 de litri la fiecare hectar cultivat, rezultând astfel un sprijin total de 39 de lei la hectar. Cererire se depun la sediul acestei instituţii, data limită fiind 30 octombrie inclusiv, după cum a declarat purtătorul de cuvânt al DADR Prahova, inginerul Marian Marcu.
Pentru a fi eligibili la acordarea sprijinului financiar, solicitanţii trebuie să îndeplinească anumite condiţii, printre care: să facă dovada dreptului de folosinţă asupra suprafeţei de teren pe care înfiinţează culturi, în calitate de proprietar, arendaş, concesionar, sau alte forme de asociere şi/sau exploatare a terenului; să nu fie înregistrat ca debitor la DADR Prahova şi să cultive cel puţin un hectar de teren arabil.
Pot restituii sumele primite
Ulterior subvenţionării, autorităţile vor efectua controale şi, în cazul în care se constată că nu au fost realizate suprafeţele de culturi menţionate în cererea de acordare a sprijinului financiar, beneficiarii restituie sumele aferente reprezentând sprijinul financiar nejustificat.
„De mentionat că şi motorina utilizată în campania agricolă din primavara acestui an a fost subvenţionată, perioadă în care DADR Prahova a eliberat adeverinţe pentru 251 de producători agricoli, motorină necesară înfiinţării a 18.000 de hectare de culturi agricole”, a declarat Marian Marcu.