Ploieşti: Gabriel Ştefan a făcut performanţă clădindu-şi armonios trupul
0În copilărie l-a văzut pe Arnold Swarzenegger într-o revistă şi s-a apucat să tragă de fiare. După ce a urcat pe podium ca sportiv, a devenit instructor de bodybuilding.
Gabriel Ştefan a devenit pasionat de culturism la vârsta de şapte-opt ani, când a văzut o revistă cu Arnold Swarzenegger şi filmul „Conan barbarul“. A fost impresionat atât de puternic de masa musculară a actorului austriac, încât şi-a făcut singur gantere, în curtea bunicilor. „Mi-am făcut gantere din beţe şi rulmenţi la capete şi am început să trag. Nici bunicii, nici părinţii nu au avut nimic împotrivă“, îşi aminteşte Gabriel.
Treptat, pasiunea a devenit tot mai mare. A încercat şi karate şi box şi lupte greco-romane, dar gândul i-a rămas la culturism. „Asta mi-a plăcut cel mai mult şi la vârsta de 18 ani şi jumătate am început să practic acest sport, am început performanţa. Am fost vicecampion naţional de juniori şi am ocupat şi locul trei la seniori, în acelaşi an, am fost şi multiplu campion zonal, am luat şi locuri doi şi trei...“, declară Gabriel Ştefan.
De 12 ani trage de fiare şi spune că acest sport e greu sau uşor, în funcţie de modul în care îl practici. „Dacă vii la sală şi petreci două-trei ore, e uşor, dacă vii şi faci intens, e greu, dar plăcerea e mare, pentru cei pasionaţi. Cei care vin pentru prima dată la sală trebuie să ştie că depinde mult de scopul lor, pentru că unii vin să fie bine definiţi, alţii să-şi piardă timpul. Ca să faci performanţă în culturism ai nevoie de calităţi genetice, trebuie să ai motivaţie, să ai sponsori, ceea ce noi nu avem în Prahova, sau hai să zic în Ploieşti, şi un club la care să te afiliezi, pentru a merge la concurs“, spune Gabriel.
Secretele antrenamentelor
În ceea ce priveşte antrenamentele, e foarte important să asculţi de profesionişti. „Mă antrenez scurt şi intens, o oră, o oră şi ceva, cel mult. Mai mult nu înseamnă mai bine, mai intens înseamnă mai bine. Tot timpul am lucrat aşa. Am avut un profesor bun, pe domnul Marian Cristea, care a fost la haltere, şi care ne-a transmis concepţia de antrenament dur. Contează să practici alte sporturi înainte, e un avantaj, sportivii sunt mai motivaţi, sunt mai concentraţi, mai disciplinaţi“, spune Gabriel.
"Celor care vor să se apuce, mai ales copiilor, le spun să aibă răbdare, să nu înceapă cu greutăţi pentru a nu se accidenta, culturismul este un sport în care răbdarea contează foarte mult. Cei care intră în sală se apucă să facă biceps, dar ar trebui din toate grupele să lucreze uşor, să lucreze de acomodare“, declară Gabriel Ştefan, care de aproximativ nouă luni este instructor de bodybuilding la o sală de profil din Ploieşti.
Profil
NĂSCUT
30 ianuarie 1980, Ploieşti
STUDII
Liceul
EXPERIENŢĂ
Practicant al culturismului de 12 ani
FAMILIE
Necăsătorit
Întrebări şi răspunsuri
E dezvoltat culturismul în România?
Activitatea competiţională în acest sport nu este bine dezvoltată la noi, dar începe să prindă teren din ce în ce mai mult.
Ce satisfacţii oferă culturismul?
Participarea la competiţii nu oferă satisfacţie materială, ai doar satisfacţie de palmares. În rest, îţi place cum arăţi cu corpul lucrat, ceea ce obţii de la corpul tău.
Sunt şi fete care trag de fiare?
Sunt, dar nu sunt orientate spre sport, bărbaţii sunt mai motivaţi.
Odihna e importantă?
Odihna şi alimentaţia sunt foarte importante, nu doar antrenamentul. La orele 22.00 ar trebui să fii în pat şi sunt necesare opt-zece ore pe noapte.
Ce-i place
Îmi place să mănânc bine, îmi place anotimpul primăvara, pentru că simţi că renaşti şi tu odată cu natura, iar în timpul liber mă odihnesc, mă plimb şi îmi place să ascult muzică şi să urmăresc alte sporturi precum haltere, box, K1 şi pride, în special.
Ce nu-i place
Pentru că am amintit de mâncare pot să spun că nu-mi place mâncarea de varză. În rest, nu-mi place iarna, ca anotimp, nu-mi plac frigul şi ploaia, absolut deloc, şi nu-mi place să mă trezesc dimineaţa, mai ales atunci când sunt obosit, dar nu am încotro.