Cardiologul Marian Albu, exemplu de omenie şi profesionalism
0Este singurul specialist în cardiologie intervenţională de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti. Marian Albu a efectuat 950 de proceduri- coronarografii, arteriografii şi implanuri de cardiostimulatoare.
Originar din comuna Perişorul, judeţul Călăraşi, medicul Marian Albu a venit în Ploieşti pentru a salva vieţile bolnavilor cu afecţiuni ale inimii.
„Am devenit medic întâmplător. Nu am avut norocul să intru la Marină, în Constanţa. Am picat la proba de dicţie, care era eliminatorie. Şi aşa am dat la Liceul Sanitar, iar apoi la Medicină. Am dat examen la Braşov, pe atunci era o facultate nou înfiinţată, cu oameni care îşi dădeau silinţa ca lucrurile să meargă foarte bine şi să existe performanţe. Am fost bursier, pentru că altfel nu aş fi avut posibilitatea să mă întreţin la studii. Nu de alta, dar părinţii mei erau oameni simpli, fără posibilităţi materiale", povesteşte medicul Marian Albu. După absolvirea studiilor universitare, cardiologul s-a mutat în Bucureşti.
S-a specializat la Fundeni
Rezidenţiatul l-a urmat la Institutul de Boli Cardiovasculare „C.C. Iliescu" (Fundeni), unitate spitalicească unde a rămas timp de nouă ani, până în octombrie 2009, când a aflat că Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti are nevoie de un specialist pentru secţia de chirurgie intervenţională, nou înfiinţată şi singura de acest gen din Prahova. „Am susţinut concurs pentru ocuparea postului şi, din luna noiembrie 2009, m-am mutat cu locul de muncă în Ploieşti. Aşa am scăpat de navetă la Bucureşti, noul loc de muncă permiţându-mi să fiu alături de familie. Soţia este medic garstroenterolog tot în Ploieşti" spune cardiologul.
950 de intervenţii cu ajutorul angiografului
De când lucrează la Spitalul Judeţean, Marian Albu a efectuat 950 de proceduri - coronarografii, arteriografii şi implanuri de cardiostimulatoare. „Cele mai multe intervenţii au fost dilatări de artere periferice ale membrelor inferioare, apoi implantarea de stimulatoare cardiace şi dilatări coronariene. Aceste investigaţii nu erau posibile înainte de înfiinţarea acestei secţii, pentru că nu exista aparatura necesară, iar bolnavii erau trimişi pentru astfel de proceduri la Bucureşti sau în alte mari oraşe", susţine specialistul în chirurgie intervenţională, care consideră că cel mai important lucru în profesia pe care o îmbrăţişează este comunicarea medic-pacient.
Comunicarea medic-pacient, prioritară
În cei aproape trei ani de când lucrează în Ploieşti, Marian Albu a reuşit să spulbere mitul conform căruia doar la Bucureşti sunt medici performanţi care îţi pot reda sănătatea. „Pacienţii au încredere în mine, şi asta este cea mai mare satisfacţie pe care o am. Întotdeauna le vorbesc frumos şi am răbdare să-i ascult. Sunt bolnavi pe care i-am avut în tratament la Fundeni şi care vin la Ploieşti să-I consult. La mine vin bolnavi şi din judeţele învecinate,trimişi de către medici cu care colaborez foarte bine. În continuare am o reţaie foarte bună cu specialiştii de la Fundeni, cu care mă consult uneori în cazurile pe care le am", susţine cardiologul.
În ultimii doi ani, Marian Albu a urmat un curs de artimie cardiacă la Viena şi un curs practic de cardiologie intervenţională în Slovenia. Acesta este de părere că principalii factorii de risc în dezvoltarea bolilor cardiovasculare sunt fumatul, diabetul, bagajul genetic, stresul şi alimentaţia.
Familia ocupă un loc important în viaţa specialistului în cardiologie intervenţională. „Încerc pe cât posibil să petrec tot timpul liber alături de soţie şi de cei doi copii. Şi părinţii mei sunt foarte importanţi, şi îi vizitez ori de câte ori am ocazia", spune doctorul Marian Albu. Ca planuri de viitor, acesta îşi doreşte să poată profesa nu doar în cadrul Spitalului Judeţean din Ploieşti, ci şi în alte unităţi de profil din ţară, de stat sau private.
Spune-ți părerea!
Profesionalismul, integritatea și reputația i-au adus cardiologului Marian Albu foarte multe voturi din partea cititorilor, dar și din partea membrilor juriului de specialitate consultați de redacția Adevărul din Ploiești. Miercuri, 16 noiembrie, cititorii ziarului „Adevărul" vor putea afla povestea celui mai iubit doctor cu care orașul nostru se mândrește. Intră pe ploiesti.adevarul.ro și spune cine crezi că este acest medic!
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!
Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos: