Pitesti: Dezinteres tolal la depunerea declaraţiilor de avere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe 15 iunie a expirat termenul de depunere a declaraţiilor de avere în învăţământul de stat. În Argeş, operaţiunea face parte din „dosarele X”. Cei din conducere evită să dea informaţii despre numărul inspectorilor şi directorilor unităţilor şcolare care au obligaţia să-şi depună declaraţia de avere în termenul prevăzut de lege.

Nici măcar ,,generalul” nu s-a conformat
Inspectorul general Neculai Negoiţă, numit  recent  în funcţie, nu s-a grăbit să-şi depună declaraţia de avere până la 15 iunie, motivând că nu a avut timpul necesar să strângă la dosar toate documentele. „Eu sunt doar de o lună în această funcţie şi nu am avut timp să îmi intocmesc toate actele necesare. Voi depune declaraţia de avere în câteva zile după ce mă voi consulta şi eu cu juriştii. Eu nu sunt din Argeş. Am o casă bătrânească şi 4 ha de teren agricol, moştenire de la părinţi, în comuna Săgeata, judeţul Buzău. Mai deţin în proprietate un autoturism marca Logan şi un apartament în Piteşti. Asta este toată averea mea.”, ne-a declarat în această dimineaţă inspectorul general al ISJ Argeş. Când vine vorba să dea o declaraţie oficială cu privire la numărul celor care au depus şi celor care nu au depus la timp declaraţiile de avere, inspectorul general Negoiţă dă din umeri „ Nu am nicio situaţie la ora actuală. În cursul zilei de azi vom face o şedinţă, în care mi se va comunica bilanţul declaraţiilor de avere.” , şi pasează problema către un alt angajat, Iuliana Anghel, jurista ISJ Argeş.


Din nou ceaţă
La rândul ei, jurista a încercat să se eschiveze. „Nu vă pot da nici o informaţie deocamdată. Am fost asaltată de astfel de întrebări din partea presei toată ziua. Uitaţi-vă pe site-ul ISJ Argeş.”, spune Iuliana Anghel.
Pe site-ul ISJ Argeş, surpriză! În această dimineaţă, la ora 10.00, erau înregistrate doar 36 de declaraţii de avere. Din câte? Probabil din peste 100, dar nimeni de la Inspectorat Şcolar Judeţean Argeş nu ştie raspunsul nici la acestă întrebare..

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite