Cornel Penescu, la un pas de eliberare condiţionată. Fostul patron al FC Argeş execută o pedeapsă de 8 ani de închisoare

Cornel Penescu, la un pas de eliberare condiţionată. Fostul patron al FC Argeş execută o pedeapsă de 8 ani de închisoare

n ultimii 8 ani, omul de afaceri Cornel Penescu a fost condamnat în şapte dosare penale

Cornel Penescu, fostul patron PIC şi finaţator al FC Argeş, ar putea ieşi din închisoare. Judecătoria Piteşti a admis cererea de liberare condiţionată a lui Cornel Penescu, încarcerat la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Colibaşi.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Admite propunerea. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului Penescu Gheorghe Cornel, deţinut în Penitenciarul Mioveni. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul parţial pentru av. oficiu în sumă de 70 lei va fi suportat din fondurile MJ. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 12.10.2017.”, se arată în soluţia pe scurt dată joi de Judecătoria Piteşti.

Cel mai probabil, Parchetului de pe Judecătoria Piteşti va ataca soluţia instanţei cu apel.

Fostul finanţator al FC Argeş Cornel Penescu, condamnat în martie 2015 la cinci ani de detenţie în urma contopirii pedepselor din şapte dosare penale, a primit, în vara anului trecut, o pedeapsă de opt ani de închisoare, după ce Curtea de Apel Ploieşti a aplicat, printr-o decizie definitivă, un spor de pedeapsă de trei ani.

În ultimii 8 ani, omul de afaceri Cornel Penescu a fost condamnat de instanţe din mai multe judeţe, printre care Tribunalul Prahova, Tribunalul Olt şi Tribunalul Teleorman, dar şi de Înalta Curte de Casaţie şi m Justiţie.

Printre dosarele în care Penescu a fost condamnat se numără ”Mită pentru arbitri”, scandal în care fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş Constantin Nicolescu a fost condamnat pentru fraude cu fonduri europene, dar şi dosarul în care fostul primar al municipiului Craiova Antonie Solomon a fost condamnat pentru fapte de corupţie. 

Chiar dacă, după apel, va fi pus în libertate, Penescu nu scapă de emoţii pentru că în luna august a acestui an, omul de afaceri a fost trimis înjudecată împreună cu fratele său, Ilie Penescu, dar şi cu alţi reprezentanţi ai firmei PIC într-un dosar cu acuzaţii de delapidare, dosar care se judecă la Tribunalului Argeş.
citeste totul despre: