Filarmonica Pitești, receptivă la drama unui cuplu de muzicieni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
 Mihaela Fulgeanu Matei, secretarul de relaţii publice al Filarmonicii Piteşti, promovează evenimentul
Mihaela Fulgeanu Matei, secretarul de relaţii publice al Filarmonicii Piteşti, promovează evenimentul

Filarmonica Pitești organizează, săptămâna aceasta, un concert umanitar în sprijinul băiețelului de numai doi ani și cinci luni al soților Iulia şi Oleg Răileanu, muzicieni în Orchestra Naţională Radio. Ca să supraviețuiască, micuțul  are nevoie de 12.000 de  euro pe lună.


 Pănă în septembrie 2010, Iulia si Oleg, muzicieni în Orchestra Naţională Radio, erau doi părinți fericiți cu un copil frumos, isteț și, credeau ei, sănătos. A primit nota maximă la naștere și a avut o evoluție foarte bună. A inceput să vorbeasca foarte devreme: la 8 luni a spus "mama", iar la 10 luni mergea deje singur. Nimic nu părea să umbrească fericirea familiei Răileanu, asta până în urmă cu trei luni când micuțul, în vârstă de doi ani și cinci luni, a început să se plângă de dureri puternice de cap, în zona cefei. Medicii au crezut, inițial, că este vorba de o răceală însă starea lui s-a agravat. A inceput să aiba vărsături și tulburări de echilibru. A fost diagnosticat cu otită și, ulterior, suspectat de meningo-encefalită pentru ca, în cele din urmă, părinții să primească cumplitul verdict: tumoră cerebrală de fosă posterioara, cu hidrocefalie. Pe 26 octombrie Victor a fost supus unei prime intervenții chirurgicale laparoscopice de drenare a lichidului cefalo-rahidian după care a suferit o altă intervenție.

   “Victoraș a fost operat pentru o tumoare malignă, pe creier, de 7 cm. Operația a durat 20 ore. Tratamentul se face la Paris. Este vorba de  radioterapie care  costă între 12.000 și 15.000 euro (ședința e lunara sau trimestrială), iar părinții au mare nevoie de ajutor. ”explică Jean Dumitrașcu, directorul Filarmonicii Pitești care s-a implicat, trup și suflet, în organizarea concertului umanitar de joi , concert  programat la ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor Piteşti.

 Tatăl și nașa micuțului vor cânta în concert

Concertul umanitar este organizat de Filarmonica Piteşti în colaborare cu Asociaţia Culturală ,,Prietenii Filarmonicii’’ și susținut de  orchestra de suflători Bucharest Brass cu invitaţii săi percuționiști (Cristian Balea, Dan Teodorescu, Alexandru Anastasiu, Ali Strouji, Constantin Aolăriţi ) şi de soprana Cecilia Bucerzan care este și nașa micuțului.


“Cecilia Bucerzan va cânta,pentru Victoraș, Ave Maria și Memory. Tatal, Oleg Raileanu, va canta el insuși în acest concert, facând parte din Bucharest Brass. ”, explică Jean Dumitrașcu.

 Spectatorii vor primi flyere cu povestea micuțului și cu informații privind contul în care pot face donații. Familia  are, însă, nevoie de sprijinul oricui, nu doar al spectatorilor. Toţi cei care vor să ofere sprijin financiar pot face donaţii în contul: RO63BPOS80501353883ROL01,  BANCPOST, Răileanu Oleg.



Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite