UPDATE Taximetristul omorât la Câmpulung a fost înjunghiat și apoi ars de viu!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prima ipoteză a anchetatorilor în acest caz este că bărbatul a fost ucis, după care cadavrul a fost așezat în portbagaj, iar mașina incendiată. Varianta unui jaf este exclusă după ce asupra victimei au fost găsiți bani.

UPDATE 6 februarie  Înjunghiat și apoi incendiat

Surse din rândul anchetatorilor sunt de părere că taximetristul a fost asasinat de cel puțin două persoane, acesta fiind un bărbat corpolent. În plus, în mașina sa a fost găsită și o bâtă de lemn pe care probabil victima o ținea pentru a se apăra. În urma autopsiei s-a stabilit că taximetristul a avut parte de o moarte violentă, fiind înjunghiat de 10 ori în spate.

“În urma necropsiei s-a stabilit că victima a fost înjunghiată, având 10 urme de lovituri de cuțit în zona occipitală și dorsală, unele dintre ele fiind superficiale, însă una i-a perforat plămânul. Cadavrul era ars în proporție de 90% și nu s-a putut stabili dacă a suferit alte leziuni. Se merge pe varianta unei crime, nu a unui jaf, asupra sa fiind găsiți bani. Este destul de curios faptul că deși mașina se afla în apropierea unor case, nimeni nu a văzut ce s-a întâmplat. Deocamdată se fac investigații specifice pentru întocmirea unui cerc de suspecți. Este vorba de cel puțin doi autori, victima fiind un bărbat corpolent”, a declarat procurorul Iolanda Drăguț, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș.

Procurorii trebuie să stabilească dacă bărbatul a fost atacat în timpul ultimei curse. Autopsia a scos la iveală faptul că bărbatul era încă în viață când mașina a fost incendiată, în plămânii săi fiind găsite urme de monoxid de carbon. Alți taximetriști, colegi ai victimei, spun că bărbatul nu făcea curse noaptea, decât până seara la ora 18.00. În noaptea crimei ar fi plecat să ducă doi bărbați la Voina. Taximetriștii cred că cei doi l-ar fi omorât pe colegul lor și l-ar fi băgat în portbagaj, după care i-ar fi luat mașina pentru a se întoarce în Câmpulung, dar pe drum au intrat într-un șanț. O altă mașină a unor tineri din Câmpulung a oprit să-i ajute să iasă din zăpadă și i-ar fi văzut pe cei doi plini de sânge, iar aceștia le-au răspuns că s-ar fi bătut cu alți bărbați la Voina, ne-a spus un taximetrist din Câmpulung.

În zona orașului Câmpulung au fost instituite filtre rutiere pentru prinderea autorilor crimei. Procurorii de pe lângă Tribunalul Argeș au întocmit un dosar de cercetare în acest caz. "În urma necropsiei s-a stabilit că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat asfixiei mecanice cu aspirant sanguin, în condiţiile în care aceasta prezenta mai multe plăgi înţepate la nivel cervical", se precizează în comunicatul de presă emis de Parchet.  

5 februarie 2012

Pompierii argeșeni au fost chemați sâmbătă noaptea pentru a stinge un incendiu care a curpins o Dacia Logan taxi, abandnată în zăpadă, pe un câmp din comuna Bughea de Jos. Ajunși aici, pompierii au avut parte de descoperirea macabră, găsind cadavrul carbonizat al taximetristului în portbagajul mașinii sale.

"Am fost anunțați la ora 22.29 prin sistemul de urgență 112 pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism în cătunul Plăieși, din comuna Bughea de Jos. Am constatat în același timp că mașina era plină de zăpadă. Oamenii din zonă au încercat să stingă mașina cu zăpadă. Am acționat cu cele două stingătoare. Partea din spate a autoturismului încă mai ardea când am sosit noi aici. În portbagaj am constatat că există o persoană ", a declarat şeful Detaşamentului Câmpulung Muscel din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, căpitan Cristian Bărbulescu.

Criminaliștii au sosit la fața locului și au cercetat în amănunt mașina pentru a preleva probe ce i-ar putea conduce către autorii crimei. Victima a fost identificată ca fiind Dumitru Gruianu, un bărbat de 60 de ani care ziua lucra ca taximetrist în Câmpulung, iar seara ca paznic la o rampă de gunoi de la marginea orașului.

Asupra sa au fost găsite actele de identitate, msi multe obiecte personale și suma de 80 de lei, lucru ce îi face pe anchetatori să excludă varianta unui jaf.

"E un caz de moarte suspectă. Deocamdată luăm în calcul mai multe variante de anchetă, trebuie să aşteptăm şi rezultatele necropsiei", a declarat procurorul Sorinel Marin de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş.

Surse din rândul anchetatorilor sunt de părere că taximetristul a fost asasinat de cel puțin trei persoane. În zona orașului Câmpulung au fost instituite filter rutiere pentru prinderea autorilor crimei.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite