Piatra Neamț: Pietonalul pe hârtie, atracţia din parcul central

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 200 de pietreni au trecut în cele patru zile pe la centrul de informare turistică să se dumirească despre cum va arăta prima zonă exclusiv pietonală a oraşului.

În foişorul din parc mai pot fi vizionate doar mâine planşele tehnice create de cele patru echipe de arhitecţi care s-au întrecut în concursul organizat de primărie.

Proiectele Pietonalului expuse în parc

„Programul de vizitare este de la ora 12.00 la 16.30, dar ieri am plecat pe la cinci pentru că intrase un grup cu 10 minute înainte de închidere şi a trebuit să le explic oamenilor câteva detalii despre proiectele expuse", spune arhitectul Mariana Burdea, specialistul delegat de primărie să-i ghideze pe musafirii expoziţiei.

Deşi nu toţi au cunoştinţe în domeniu, vizitatorii se arată interesaţi de detaliile tehnice şi de viziunea estetică a proiectelor. „Cred că ar fi trebuit să se aloce mai multă importanţă pentru spaţiile verzi şi să fie amplasat şi un punct de informare turistică", spune Alexandra Popa, studentă la Facultatea de Geografie din Cluj.

Un pietrean care cunoaşte zona străzii «22 Decembrie» este ceva mai realist şi pune problema infiltraţiilor izvorului subteran care curgea în fosta piaţă de târgoveţi a oraşului. „Cu ce materiale vor fi făcute pavajele şi pe unde vor intra maşinile de salvare sau pompieri în zonă?", se interesează Mihai Arusandei, de meserie constructor, acum pensionar.

„Singura clădire care va fi ridicată în acest perimetru va fi Casa Căsătoriilor, dar cele mai ample lucrări vor fi cele de conservare a construcţiilor istorice, cum este «blocul Viitorului»", spune arhitectul Mariana Burdea.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite