Piatra Neamţ: Antrenorul sârb Zoran Filipovici a venit la „Ceahlăul”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tehnicianul a ajuns în această seară la Piatra Neamţ şi s-a oprit direct la stadion, unde i-a urmărit din tribune pe jucătorii nemţeni într-un meci-şcoală

Zoran Filipovici a ajuns la Piatra Neamţ la ora 19.00, după o călătorie cu avionul de la Belgrad cu escală la Timişoară şi aterizare pe aeroportul din Bacău. Antrenorul era însoţit de impresarul său şi a fost condus pe drumul de la Bacău la Piatra Neamţ de directorul sportiv Ioan Mironaş.

Primul antrenor străin din istoria de 101 ani a clubului pietrean a fost aşteptat în birou de preşedintele Gheorghe Ştefan după care a urmărit din tribună lotul de jucători care a efectuat antrenamentul de marţi seară.

Discuţiile legate de detaliile contractuale ale antrenorului sârb urmau să aibă loc după încheierea şedinţei de pregătire a jucătorilor.

În cariera sa, Filipovic a antrenat formaţii din Portugalia precum Boavista, Beira-Mar, Victoria SC, dar şi cea mai titrată echipă a Serbiei, Steaua Roşie Belgrad.

În ultimii trei ani, Filipovic a pregătit echipa naţională a statului Muntenegru.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite