Jandarmii din Neamț premiază galeria de la Ceahlăul pentru fair-play FOTO
0Cei mai fanatici suporteri nemțeni au primit din partea Jandarmeriei o cupă și o diplomă pentru comportamentul manifestat tribune. În pauza meciului Ceahlăul-Petrolul, forțele de ordine și membrii galeriei au afișat un banner cu mesaj antiviolență.
Cei aproximativ 2000 de spectatori care au asistat la partida Ceahlăul-Petrolul Ploiești desfășurată luni seară pe stadionul din Piatra Neamț au putut vedea mesajul afișat pe un banner.
Pe acesta era inscripționat mesajul „Jandarmeria Neamț alături de cei care susțin fair-play-ul".
Înainte de acest moment, cu o zi înainte a avut loc un meci amical de fotbal cu membri ai galeriei câștigat de jandarmi cu 6-5.
„Prin această campanie, Jandarmeria încearcă să promoveze corectitudinea și respectul față de toți participanții la evenimentele sportive, fie că este vorba de echipe, arbitri sau suporteri", a spus căpitanul Cătălin Resmeriță, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Neamț.
Tot în pauza meciului de Liga I, reprezentanții Inspectoratului județean de jandarmi Neamț au acordat o cupă și o diplomă pentru cei mai fair play suporteri. La rândul lor, jandarmii au primit din partea galeriei Ceahlăului un tricou personalizat.
Intră pe neamt.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!