Neamţ: Motoare turate în industria nunţilor
0Mirii anului 2011 îşi planifică petrecerile cu bugete reduse, dar nu renunţă la decoraţiuni extravagante sau focuri de artificii.
Cei mai fericiţi de startul sezonului de nunţi par a fi întreprinzătorii din domeniul organizării de evenimente speciale. Lunga perioadă de prohibiţie pentru cununii religioase şi petreceri de nuntă a fost folosită pentru preluarea solicitărilor de la însurăţei şi stabilirea programărilor până târziu în toamnă.
„Cele mai multe cereri pentru filmări de nunţi sunt pentru luna august, chiar dacă în două weekend-uri nu se ţin astfel de evenimente din cauza postului de Sfânta Maria. Pentru data de 20 august am avut nu mai puţin de şapte solicitări“, spune Gabriel Tămăşanu, un tânăr care s-a lansat în domeniu anul trecut.
Şi în acest sezon, clienţii firmelor de profil îşi planifică petrecerile după un buget auster, dar mulţi vor să rămână în pas cu tendinţele în materie de decoraţiuni pentru a-şi impresiona invitaţii. „Decoraţiunile din baloane sunt mai rar cerute pentru că acum se caută ornamentele din flori naturale. Ca să fie mesele mai deosebite, sunt clienţi care apelează la pene de struţ în locul buchetelor de flori, la gheaţa carbonică din pahare sau la suporţi din fier forjat cu rol multiplu: fructieră, sfeşnic şi vază“, spune Ioan Samachiş, administratorul unei firme din Piatra Neamţ.
Pachete de servicii pentru toate buzunarele
Ca să se adapteze cererilor, organizatorii de evenimente oferă pachete de servicii care includ filmare, fotografiere şi ornarea meselor, adaptate pentru clienţii strânşi la pungă şi pentru cei cu pretenţii. „Un prieten cu firmă în domeniu a fost refuzat de nişte clienţi mai pretenţioşi pentru că simplul fapt că preţul cerut li s-a părut prea mic“, a adăugat Gabriel Tămăşanu.
O altă zonă care va avea de câştigat de pe urma nunţilor sunt localurile, unde cu greu se mai găsesc locuri în lunile de vară. „Avem trei saloane cu un total de 650 de locuri, iar pentru nunţile de duminică facem şi reduceri“, spune Ionică Ciocoiu, şef de unitate la restaurantul unui hotel.