Pensionara care şi-a tranşat soţul şi i-a plimbat cadavrul zeci de kilometri, aproape de libertate. Şoc şi pentru procuror: „N-am mai întâlnit aşa ceva“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Profesoara pensionară din Roman, descoperită în urmă cu două luni în timp ce încerca să scape de părţi din cadavrul soţului, ar putea scăpa de arest.

Ana Zaharia (64 de ani), femeia prinsă la Târgu Frumos în timp ce încerca să arunce la gunoi trei saci cu părţi din trupul soţului, mai are puţin şi scapă de detenţie. Decizia-şoc a fost luată vineri, 6 noiembrie, de magistraţii Tribunalului Neamţ, care au respins propunerea procurorilor de prelungire a mandatului de arestare preventivă a inculpatei.

„În baza art. 237 al. 2 Cod procedură penală, înlocuieşte măsura arestării preventive a inculpatei, cercetată pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat (…) şi profanare de cadavre (…) cu măsura controlului judiciar pentru o durată de 60 de zile, începând cu data punerii în libertate a inculpatei“, se arată în decizia judecătorilor.

Conform aceleiaşi sentinţe, pe durata controlului judiciar, Ana Zaharia va fi supravegheată de Poliţia municipiului Roman sau Poliţia comunei Horia (în funcţie de locul în care îşi va stabili inculpata domiciliul). Ea este obligată să nu părăsească ţara şi să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecător sau la Poliţie, ori de câte ori este chemată. Decizia instanţei de la Neamţ nu este definitivă, ea fiind atacată de procurori, o hotârâre defintivă urmând a fi luată de Curtea de Apel Bacău.

„Două concluzii care m-au surprins“

Decizia mai mult decât surprinzătoare a magistraţilor de la Tribunalul Neamţ într-un caz care a şocat opinia publică prin cruzime a fost luată după ce în raportul de necropsie sosit de la IML Iaşi, cauza morţii era menţionată ca „necunoscută“. Medicii legişti au emis o asemenea concluzie după ce nu au putut stabili cum a murit victima, Gheorghe Zaharia (69 de ani), în lipsa organelor interne, de negăsit în urma anchetei.

„Eu nu am mai întâlnit aşa ceva. Dacă nu avem tehnologie suficientă, să ni ne spună, să ne adresăm altor specialişti“, a declarat Stelian Olteanu, procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ. Şi în urma expertizei psihiatrice la care inculpata a fost supusă la INML Mina Minovici din Bucureşti, concluziile au fost în coadă de peşte.

„Ni se spune că are discernământ scăzut. Cât de scăzut, până la ce limită, scăzut în raport cu ce? Nu se spune dacă avea discernământ critic diminuat asupra propriilor fapte, sau dacă are discernământ abolit. Am două concluzii care m-au surprins, şi am cerut o revizuire la comisiile de avizare care funcţionează în cadrul celor două instituţii. Aştept nişte concluzii clare şi precise. Nu sunt specialist în domeniu, dar concluziile mele ţin de concluziile lor“, a mai spus procurorul Olteanu.

În cazul în care s-ar fi precizat că Ana Zaharia avea discernământ abolit, anchetatorii puteau cere instanţei luarea unor măsuri de siguranţă precum internarea într-un spital de psihiatrie. 

Un caz de groază 

Dacă judecătorii Curţii de Apel Bacău vor menţine decizia luată de prima instanţă, s-ar putea ajunge la o situaţie de-a dreptul înfricoşătoare: profesoara pensionară inculpată de omor calificat şi profanare de cadavre ar reveni la domiciliul situat în blocul de garsoniere din Roman, acolo unde anchetatorii au găsit capul tăiat al victimei. Nefiind constrânsă decât de obligaţiile de a respecta chemările organelor judiciare, inculpata va aştepta începerea procesului ducându-şi traiul zilnic printre vecinii deja oripilaţi de descoperirea macabră din bloc.

„Lumea judecă foarte simplu şi probabil că, văzând-o liberă, s-ar întreba: Ce fel de justiţie faceţi voi? Eu nu am nici o problemă, mi-am făcut treaba, dar e vorba de impact, iar în judeţul Neamţ acest caz are un impact foarte mare“, a mai spus procurorul şef al Secţiei Judiciare de la Parchetul judeţean Neamţ.

Ana Zaharia este în arest preventiv din 16 septembrie, după ce a fost depistată că încerca să scape de părţi dintr-un cadavru în oraşul Târgu Frumos. Femeia ajunsese acolo cu un maxi-taxi în noaptea de 14/15 septembrie, şi a fost surprinsă de Poliţie, la sesizarea unui taximetrist, când încerca să arunce sacii cu rămăşiţe din trupul soţului, într-un container de deşeuri din zona pieţei.

Femeia a fost reţinută, iar în urma descinderilor, în locuinţa din Roman s-a găsit capul victimei, aruncat într-o găleată. Ulterior, anchetatorii au descoperit în garsonieră articole de îmbrăcăminte umede, cu pete suspecte, ce ar putea fi de sânge, şi o sumă mare de bani, 68.000 de lei, ce aparţin Anei Zaharia. Cea mai mare problemă pentru mersul anchetei a fost că nu s-au găsit organele interne ale victimei şi nu se ştie cum, când şi în ce fel a murit victima.

Suspectată că şi-a ucis soţul şi i-a tranşat trupul, femeia nu a recunoscut nicio clipă acuzele, dar nici nu a lămurit în vreun fel cum a ajuns să umble cu părţi din cadavrul soţului la 40 de kilometri depărtare de domiciliu, în miez de noapte.

Pe aceeaşi temă:

Pensionara-măcelar şi misterele cadavrului tranşat la Neamţ: „Nu ştim locul crimei, cauza morţii şi dacă victima era moartă înainte să fie tranşată“

Pensionara acuzată că şi-a tranşat soţul, trimisă la expertiză psihiatrică. Femeia ţine post negru "ca să se afle adevărul"

Surprize în casa groazei din Roman, acolo unde locuiau pensionara şi soţul pe care l-ar fi căsăpit. Anchetatorii au găsit bani şi haine spălate, dar cu pete suspecte

Pensionara din Roman acuzată că şi-a căsăpit soţul neagă tot. Procurorul de caz: „Bate câmpii, nu e coerentă deloc“

Sămânţa de nebunie ce ar fi încolţit în mintea femeii din Roman care şi-a tranşat soţul şi i-a scos organele interne. Detaliul medical explicat de psihiatri

Detaliile terifiante ale decapitării de la Neamţ. Organele interne şi genitale ale bărbatului măcelărit sunt căutate de poliţişti

O femeie din Neamţ şi-a decapitat soţul, i-a transportat trupul cu autocarul şi l-a aruncat într-un tomberon. Capul a fost găsit de anchetatori în locuinţa sa

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite