Banda lui Bujor colindă toată Valea Muntelui

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În comuna Grinţieş (Neamţ) se păstrează tradiţia umblatului cu Banda lui Bujor în ajunul Anului Nou şi pe 1 ianuarie. Repetiţia generală a fost făcută luni, 28 decembrie, într-o poiană din vecinătatea cheilor pârâului Bradu, la poalele Munţilor Bistriţei.

Componenţii de bază ai trupei sunt trecuţi de prima tinereţe. Cel mai în vârstă, Vasile Asavei, care joacă rolul Jidovului, are 78 de ani. Celelalte personaje sunt haiducul Bujor, subalternul acestuia, haiducul Codreanu, Şeful poterei, Căpitanul de jandarmi, Vânătorul, Roşiorul, grecul Ghincu, jidoavca Rifca, jidovul Ştrul şi alţi haiduci. Ultimii îşi fac apariţia călare, îmbrăcaţi cu iţari ornaţi cu brazi, opinci, chimir cu ţinte, bundă, cămaşă înflorată şi căciuli cu mărgele. Între cele două grupuri are loc o confruntare cu schimbări dramatice de situaţie, în finalul căror haiducii scapă de poteră.

Conform profesorului de istorie Daniel Dieaconu, haiducul Bujor a fost un personaj real. „A fost un adevărat haiduc, căruia, încă de pe când trăia, oamenii din popor i-au făcut şi un cântec. La 1810 a fost prins şi a fost spânzurat în piaţa publică din Iaşi, însă tradiţia îi mai păstrează încă amintirea“, a precizat Daniel Dieaconu.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite