Ziua Porţilor Deschise la pompieri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Protectia civila la ceas aniversar
Protectia civila la ceas aniversar

În fiecare an, în data de 28 februarie, se sărbătoreşte Ziua Protecţiei Civile din România, prilej de rememorare a momentului istoric care a consacrat înfiinţarea primelor structuri de protecţie civilă

Pentru ca toţi cetăţenii să cunoască specificul, dar mai ales importanţa activităţilor de protecţie civilă, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana" desfăşoară pe parcursul acestei săptămâni o serie de activităţi ce vizează informarea populaţiei cu privire la tipurile de riscuri specifice judeţului nostru, precum şi familiarizarea cetăţenilor cu măsurile specifice de prevenire a manifestării acestora şi cu regulile de comportare în caz de dezastre.

În acest context, mâine, la împlinirea a 80 de ani de la înfiinţarea Protecţiei Civile în România, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana" va organiza “Ziua Porţilor Deschise”, atât la sediul unităţii, situat pe strada Avram Iancu, nr.9, Oradea, cât şi la sediile tuturor subunităţilor din judeţ, activitate derulată în intervalul orar 10.00-16.00, în cadrul căreia, cei interesaţi vor asista la desfăşurarea unor exerciţii demonstrative, la prezentarea tehnicii şi mijloacelor de intervenţie specifice, precum şi la sesiuni de informare preventivă şi de instruire în acordarea primului ajutor.
 

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite