Ce au descoperit poliţiştii de frontieră în podeaua falsă a unei platforme auto
0Cinci irakieni care intenţionau să iasă ilegal din România, ascunşi în podeaua falsă a unei platforme auto, au fost depistaţi de poliţiştii de frontieră din vama Nădlac II.
În Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II - Csanadpalota s-a prezentat la ieşirea din ţară un cetăţean bulgar în vârstă de 44 de ani, conducând o autoutilitară înmatriculată în Bulgaria, care transporta pe platformă o remorcă.
"Cu ocazia controlului efectuat asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au constatat că platforma este mult prea înaltă, fapt pentru care au dispus o verificare amănunţită a vehiculului dar şi a remorcii pe care acesta o transporta. Astfel, sub platformă a fost descoperit un compartiment special amenajat, iar remorca era aşezată în aşa fel încât să mascheze improvizaţia. Drept urmare, remorca a fost coborâtă şi s-a procedat la deschiderea compartimentului special, unde poliţiştii de frontieră au descoperit ascunşi cinci bărbaţi. Totodată, s-a constatat faptul că spaţiul în care cei cinci călătoreau era ventilat artificial. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni irakieni, cu vârste cuprinse între 27 şi 33 de ani, solicitanţi de azil în ţara noastră", se arată în comunicatul de presă transmis de către Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea.
În cadrul primelor verificări, cei cinci au declarat că intenţionau să treacă fraudulos frontiera din România în Ungaria, pentru a ajunge într-un stat din Spaţiul Schengen.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări cu privire la modul cum s-au ascuns cetăţenii irakieni in podeaua platformei şi le-au întocmit acestora acte de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, iar şoferului bulgar pentru trafic de migranţi.