Preot şi primar condamnaţi. Edilul comunei Paleu a rămas fără mandat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comuna bihoreană Paleu a rămas fără primar, după ce mandatul edilului a încetat de drept, el fiind condamnat la o pedeapsă privativă de libertate. În dosar au mai fost condamnaţi preotul ortodox Vasile Bicăzan şi mai mulţi funcţionari publici din cadrul aceleiaşi instituţii.

Prefectura Bihor a anunţat că mandatul primarului Somogyi Ludovic a încetat de drept după ce a fost condamnat, definitiv, la o pedeapsă privativă de libertate.

“În această situaţie mandatul acestuia încetează de drept, prefectul constatând, prin ordin situaţia respectivă.S-a avut în vedere şi Decizia nr. 18 pronunţată în şedinţa publică din data de 08.06.2015, în dosar nr. 1063/1/2015, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. 3 din Codul de Procedură Civilă,  conform căreia prevederile legale cu privire la încetarea de drept a mandatului de primar se aplică şi în situaţia condamnării la o pedeapsă privativă de libertate cu suspendarea executării acesteia. Potrivit legii, atribuţiile de primar vor fi exercitate de către viceprimarul comunei Paleu”;, a precizat Claudia Timofte, şefa  Cancelarie Instituţia Prefectului Bihor.

În luna mai, magistraţii Curţii de Apel Oradea s-au pronunţat în dosarul în care preotul ortodox Vasile Bicăzan, parohul Bisericii Sf. Duh Mângâietorul din Ioşia Nord, şi doi prieteni ai săi au fost judecaţi pentru înşelăciune, după ce s-au împroprietărit fără drept pe mai multe hale industriale din Ferma 10 a Staţiunii de Cercetare şi Dezvoltare Pomicolă aparţinând Universităţii din Oradea.

Judecătorii au menţinut pedepsele aplicate de prima instanţă, Tribunalul Bihor. Astfel, preotul şi cei doi amici ai lui, Petru Bulzan şi Gheorghe Rugan, au fost condamnaţi la câte 2 luni de închisoare cu suspendarea condiţionată a pedepsei pe o perioadă de 2 ani şi 2 luni. Reprezentanţii Primăriei Paleu, cei care au întocmit actele false cu care preotul şi ceilalţi doi inculpaţi s-au împroprietărit fără drept, au rămas, de asemenea, condamnaţi penal.

Bernath Noemi, funcţionară în cadrul Biroului Finanţe din cadrul Primăriei Paleu a fost condamnată la 1 an închisoare cu suspendare pe o perioadă de 3 ani, responsabilul de fond funciar al Primăriei, Vinczeffy Alexandru, primarul localităţii, Somogyi Ludovic, secretarul Consiliului Local, Allaga Andrea, şi referentul pe probleme de urbanism Agneta Balla au fost condamnaţi la câte 1 an şi 2 luni închisoare fiecare, pedepse suspendate pe un termen de încercare de 3 ani şi 2 luni.

În cazul funcţionarilor instanţa a dispus ca pedeapsă accesorie şi interdicţia de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, respectiv de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.

Judecătorii au dispus totodată şi anularea adeverinţelor şi restabilirea situaţiei anterioare a proprietăţilor, a căror valoare a fost stabilită printr-o expertiză la suma de 432.260 lei.

Preotul Vasile Bicăzan şi cei doi prieteni au său au fost trimişi în judecată după ce au cumpărat mai multe hectare de livadă, însă, profitând de greşeala unui topograf şi ulterior de actele false emise de reprezentanţii Primăriei Paleu, s-au intabulat pe mai multe hale aparţinând Universităţii din Oradea, aflate aproape de terenurile lor.

Oradea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite