Oradea devine un centru al curentului Art Nouveau la nivel internaţional
0Din ianuarie 2017, timp de doi ani şi jumătate, Primăria Oradea va deveni capitala naţională Art Nouveau şi un centru al respectivului curent la nivel internaţional, fiind lider într-un proiect în care sunt implicaţi zece parteneri, din diferite ţări.
Proiectul municipalităţii privind protejarea şi promovarea patrimoniului Art Nouveau din regiunea Dunării a fost selectat pentru finanţare, la începutul lunii, de către Comitetul de Monitorizare al Programului de Cooperare Transnaţională Dunărea. Din cele 55 de proiecte ce urmează a fi finanţate în cadrul primului apel de propuneri din cadrul programului, proiectul orădean este unul dintre doar cele cinci proiecte internaţionale coordonate de către instituţii din România.
Proiectul ''Art Nouveau'' se va derula în perioada ianuarie 2017 - iunie 2019 şi va avea un buget total de 1.649.559 euro, distribuit între cei 10 parteneri implicaţi: Primăria Oradea (lider de proiect), Muzeul de Arte Aplicate Budapesta - Ungaria, Institutul de Planificare Urbană al Republicii Slovenia, Muzeul de Arte Aplicate Viena - Austria. Consiliul Internaţional al Monumentelor, Ansamblurilor şi Siturilor Istorice ICOMOS România, Muzeul de Arte şi Meşteşuguri Zagreb - Croaţia, Compania Nonprofit de Turism Szeged şi Împrejurimile - Ungaria, Fundaţia Bibliotecii Academiei Naţionale a Bulgariei, Primăria Subotica - Serbia şi Institutul Naţional de Protecţie a Monumentelor Culturale Serbia.
La proiect vor participa în calitate de parteneri asociaţi strategici şi Reţeaua Europeană a Oraşelor Art Nouveau (RANN) cu sediul în Bruxelles, precum şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice din România. Primăria Municipiului Oradea va avea un buget de 320.711 euro, din care 272.604 euro vor reprezenta contribuţia Uniunii Europene, 41.692 euro cofinanţarea asigurată de Guvernul României, iar 6.414 euro contribuţia proprie a primăriei.
Din calitatea de lider de proiect, Primăria Municipiului Oradea va asigura coordonarea acţiunilor derulate în cadrul proiectului, asigurând gestionarea cooperării dintre prestigioasele instituţii şi organizaţii implicate în atingerea obiectivelor asumate.
În acest sens, la Oradea se va înfiinţa o Unitate de Coordonare, care va sprijini activitatea profesională a specialiştilor internaţionali implicaţi în activităţile proiectului. Astfel, pe lângă statutul neoficial de Capitală Art Nouveau de la nivel naţional, Oradea devine un centru al curentului Art Nouveau la nivel internaţional.
Proiectul va oferi municipiului Oradea un set de instrumente care să permită o protecţie mai eficientă a patrimoniului istoric reprezentat de curentul Art Nouveau. Astfel, Oradea va elabora un plan urbanistic pentru zona construită protejată din centrul oraşului, inclusiv 5 planuri de management al unor clădiri Art Nouveau de valoare deosebită. De asemenea, specialişti în domenii relevante (istoria artei, urbanism, managementul public al valorilor culturale, arhitectură, restaurare) vor avea ocazia să participe la cursuri de specializare, în cadrul cărora vor avea acces la ultimele noutăţi din aceste domenii de la nivel european.
Nu în ultimul rând, Oradea va beneficia de instrumentele de promovare turistică dezvoltate în cadrul proiectului, cum ar fi o aplicaţie mobilă pentru prezentarea valorilor Art Nouveau, un film de prezentare a curentului Art Nouveau din regiunea Dunării (incluzând şi Oradea), respectiv organizarea în 2017 şi 2018 a unei serii de evenimente dedicate Zilei Mondiale Art Nouveau, sărbătorită simultan în opt oraşe europene din regiunea Dunării.