Oradea: Centru de Medicină de Înaltă Performanță la Oradea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oradea:  Centru de Medicină de Înaltă Performanță la Oradea
Oradea: Centru de Medicină de Înaltă Performanță la Oradea

Centrul de Medicină de Înaltă Performanță va fi realizat cu fonduri europene prin Programul Operațional Sectorial – Competitivitate Economică.

Consiliul Local a aprobat realizarea acestui centru în care vor fi realizate experimente, investigații și terapii pentru patologiile maligne  hematologice, urologice, ale tractului digestiv și aparatului respirator. „În acest moment atât Centrul de Transfuzii, cât și Spitalul Clinic Județean au o capacitate redusă de depistare în timp util a acesto tipuri de patologii. În acest mod este pusă în pericol viața pacientului”, spune Marcel Boloș, directorul Direcțieie de Dezvoltare Durabilă și Finanțări Europene.

Experimente pe animale

Centrul de Cercetare va fi construit în spatele imobilului în care funcționează Centrul de Transfuzii Sanguine Oradea. Noua clădire cu demisol, parter și două etaje va avea spații pentru animale  pentru experimente (circa 1.500 de șoareci și animale), laboratoare de hematologie, biochimie, imunologie, toxicologie, microbiologie, ape, anatomie patologică și genetică de culturi, cabinete medicale, spații de depozitare/conservare a țesuturilor și celulelor, dar și amfiteatru, bibliotecă virtuală, săli de demonstrații, camere de testare etc.
În prima etapă, municipalitatea va selecta un proiectant pentru realizarea documentației tehnice. Se estimează că aceasta se va ridica la 250.000 de lei. Valoarea totală a invesiției s-ar putea ridica la cinci milioane de euro. În funcție de viteza cu care dosarul parcurge etapele de selecție, ar putea fi gata în trei ani de la decalararea proiectului ca fiind eligibil.

Avantajele centrului de cercetare

„Realizarea acestui centru de cercetare ar fi benefică pentru Oradea nu doar din punct de vedere științific, ci și economic. Deocamdată nu există un asemenea centru în România. Asta înseamnă că am atrage pacienți și linii de cercetare și finanțare”, spune economistul Marcel Boloș. Pe lângă aceasta, ar atrage fonduri suplimentare în sistemul sanitar orădean și ar ridica gradul de specializare a cadrelor medicale. Aparținătorii pacienților ar cheltui bani în Oradea și ar ajunge să cunoască orașul. O parte dintre ei sunt potențiali turiști în Oradea, Băile Felix și Bihor.

Donatori de sânge

Centrul de Transfuzii Sanguine Oradea funcționează din 1975. Acesta colectează sânge de la donatori, realizează analize pentru diferite afecțiuni, inclusiv pentru depistare HIV/SIDA. Este unul dintre foarte puținele centre de transfuzii din țară care nu se confruntă în acest moment cu o criză a sângelui datorită campaniilor de informare a publicului, dar și a campaniilor inițiate de organizații neguvernamentale și chiar de patronate. La centru se prezintă în medie 30-40 de bihoreni lunar, unii fiind donatori vechi, alții donând pentru membri ai familiei care vor fi supuși unor intervenții chirurgicale. Donatorii beneficiază de tichete valorice pentru hrană și reducere de 50% pe mijloacele de transport în comun.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite