FOTO Marş de un kilometru împotriva violenţei în şcolile din judeţul Bihor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liceenii din Oradea au mărşăluit un kilometru  FOTO: Florina Barbu
Liceenii din Oradea au mărşăluit un kilometru  FOTO: Florina Barbu

Circa 500 de liceeni din Oradea au participat, miercuri, la un marş prin centrul oraşului. Mesajul lor a fost unul de a atrage atenţia asupra violenţei şcolare. Acţiunea a fost iniţiativa unui deputat PNL, în colaborare cu Poliţia şi Inspectoratul Şcolar.

Acţiunea a fost organizată la ideea deputatului PNL Florica Cherecheş împreună cu poliţia Bihor  şi cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor.

"Ziua de 30 ianuarie comemorează în şcolile din întreaga lume moartea lui Mahatma Ghandi, un promotor al nonviolenţei, în scopul de a răspândi ideea de educare a copiilor în armonie, solidaritate şi respect. Din acest motiv ne-am gândit că trebuie să întărim acest mesaj. O elevă mi-a spus că în felul acesta, organizând un marş, putem da un mesaj şi adulţilor, căci de multe ori copiii urmează exemplul adulţilor", a declarat deputatul Florica Cherecheş.

O parte dintre elevii care au participat la marşul desfăşurat pe un traseu de circa un kilometru au purtat pancarte şi mesaje precum "Nu lăsa violenţa să te transforme într-un infractor!", "Violenţa este arma celor slabi" şi "Stop violenţei în şcoli!".

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite