Accident pe DN1. Patru persoane au ajuns la spital după ce o autoutilitară a intrat într-un stâlp

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patru persoane au ajuns la spital, după ce au fost implicate într-un accident petrecut pe Drumul Naţional 1. În urma impactului, un stâlp de electricitate s-a rupt, astfel că o bună parte dintre localnici au rămas fără curent.

Un bărbat din Bucureşti şi alţi trei din Moldova au ajuns la Spitalul Judeţean din Oradea, fiind victimele unui accident ce s-a petrecut pe DN1, în localitatea bihoreană Oşorhei.

“Accidentul s-a petrecut în jurul orei 06.30, pe sensul de mers Aleşd-Oradea. Un bărbat de 31 de ani din Bucureşti, în timp ce conducea o autoutilitară, a pierdut controlul asupra direcţiei şi a lovit un stâlp de electric de pe partea dreaptă a direcţiei sale de deplasare. În urma impactului, stâlpul s-a rupt", a precizat comisarul Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor.

Un şofer care circula în spatele autoutiliarei nu a mai putut evita impactul, astfel că şoferul şi trei pasageri ai autoutilitarei au ajuns la spital.

“Un bărbat în vârstă de 43 de ani, din Republica Moldova, pasager în autoutilitară, a suferit multiple leziuni pentru îngrijirea cărora a fost internat la spitalul din Oradea. De asemenea, conducătorul autoutilitarei şi alţi doi pasageri, o tânără de 18 ani şi un bărbat de 49 de ani, ambii din Republica Moldova, au suferit leziuni uşoare", a mai precizat Alina Dinu.

Se pare că accidentul s-ar fi produs din cauză că şoferul care a intrat în stâlp ar fi adormit la volan. Cercetările sunt continuate de către poliţişti, pentru a se stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs.

În urma accidentului s-au format cozi kilometrice, iar o mar eparte dintre localnicii din Oşorhei au rămas fără current. Echipele de intervenţie de la Electrica încearcă să remedieze problema.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite