Interlopul Grecu este candidatul PNL pentru funcţia de primar al comunei Sântandrei
0Mihai Gabor, cunoscut drept Grecu în lumea interlopă, este candidatul Partidului Naţional Liberal la primăria comunei Sântandrei, din judeţul Bihor. El a fost desemnat de către organizaţia locală şi zonală, şi se bucură de toată susţinerea partidului.
Candidatul Partidului Naţional Liberal la funcţia de primar al comunei Sântandrei este Mihai Gabor, cunoscut ca interlopul Grecu. El a ales să candideze din parte PNL după ce patru ani a fost consilier PNG.
Cu toate că legal campania electorală nu a început, Grecu s-a întâlnit săptămâna trecută cu alegătorii, eveniment la care a fost prezent şi liderul PNL Bihor, senatorul Cornel Popa. Potrivit acestuia Mihai Gabor a fost desemnat de către organizaţia locală şi cea zonală, iar în rândul partidului interlopul este un membru bine văzut. Popa susţine că sunt interese din rândul altor tabere pentru ca Mihai Gabor să fie pus într-o lumină proastă.
Grecu a obţinut la alegerile din urmă cu patru ani peste 1000 de voturi. El este patronul unei firme de pază, a fost campion la lupte libere, şi bodyguardul lui Marius Vizer.
Lista scandalurilor în care acesta a fost implicat este una numeroasă. Chiar şi mascaţii s-au aflat printre persoanele agresate de Grecu ori angajaţii lui. S-a întâmplat în anul 2007 când oamenii legii au venit să-l reţină, dar au avut surpriza să fie agresaţi de angajaţii interlopului.
adevarul.ro îţi va prezenta în campania electorală cele mai interesante informaţii din Bihor despre campanie, alegeri şi candidaţi. Pe adevarul.ro vei putea afla in timp real informaţii despre rezultatele alegerilor locale 2012.