Început de an „înflăcărat” pentru o familie de bihoreni: podul casei în care locuiesc a luat foc
0Pompierii bihoreni au început anul 2012 în forţă: la numai cinci ore după sărbătorirea Anului Nou, au fost chemaţi la un incendiu într-o gospodărie din localitatea Girişul Negru. Podul casei în care locuieşte o familie de bihoreni a luat foc, din cauza coşului de fum.
Se pare că incendiul a pornit din podul casei, extinzându-se la acoperiş. Două echipaje ale Gărzii de Pompieri Tinca au intervenit de urgenţă, înainte ca flăcările să se extindă la casă.
„Datorită observării în timp util a evenimentului şi a intervenţiei operative a pompierilor militari, pagubele au fost limitate la circa patru metri patraţi de tavan din lemn. Cauza probabilă a incendiului a constituit-o un coş de fum neizolat corespunzător faţă de materialele combustibile", spune locotenent Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Crişana".
Tot în aceeşai zi, pompierii din Oradea au intervenit la un incendiu de pe strada Gheorghe Vâlsan. Din fericire, până au ajuns angajaţii ISU Crişana a ars doar funinginea din coşul de fum.
Ambele evenimente au fost cauza nerespectării normelor de apărare împotriva incendiilor, susţin specialiştii ISU „Crişana".