Un poliţist din Iaşi a fost arestat după ce a cumpărat serviciile sexuale ale unei copile de la patru traficanţi de minori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tribunalul Iaşi a dispus joi seară, 20 iunie, arestarea preventivă pentru 29 de zile a poliţistului Daniel Marian Avarvarei, acuzat de act sexual cu un minor. Agentul a plătit traficanţilor pentru a face sex cu o adolescentă exploatată.

În acelaşi dosar instrumentat de procurorii DIICOT Iaşi, anchetatorii mai au în vizor şi un alt poliţist, care însă este cercetat în stare de libertate. Daniel Marian Avarvarei, are 30 de ani şi este anget de Poliţie în Paşcani. Acesta a fost arestat după ce ar fi întreţinut relaţii sexuale cu o minoră de 14 ani, care era exploatată de traficanţii de persoane într-o pensiune de lângă Roman.

Alături de poliţistul ieşean au mai fost arestate alte patru persoane, Vasile Radu, Gheorghe Pascu, Constantin Topiţa şi Radu Crăciun. Ultimii doi sunt agenţi de pază la pensiunea de lângă Roman la care trei fete de 14, 15 şi 16 ani ar fi fost exploatate. Minorele erau obligate, de asemenea, să îşi mai vândă trupul şi într-o garsonieră din Paşcani.

Una dintre părţile vătămate a reuşit să facă plângere către autorităţi, ulterior oamenii legii interceptând convorbirile telefonice ale traficanţilor de persoane. Anchetatorii au aflat că, pentru o partidă de sex, clienţii plăteau, de regulă, câte 50 de lei, în timp ce pentru o oră aceştia scoteau din buzunar până la 100 de lei.

Potrivit profilului personal de Facebook, poliţistul ieşean este căsătorit cu o tânără din Iaşi din anul 2011. Daniel Marian Avarvarei a fost suspendat din funcţie imediat după ce împotriva sa a fost pusă în mişcare acţiunea penală. Cel de-al doilea poliţist care este suspectat că ar fi apelat la serviciile proxeneţilor este cercetat în prezent de reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi.

Vă mai recomandăm:

VIDEO Poliţist corupt, filmat în timp ce lua şpagă. Pus în faţa evidenţei, agentul de poliţie şi-a dat demisia

UPDATE Reţeta după care acţionau poliţiştii corupţi de la Rutieră
 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite