Secretul doctorului Botez, celebrul ortoped din Moldova, cercetat pentru luare de mită: averea din biroul său este a asistentei cu care are “o relaţie afectivă”
0Întrebat de procurorii ieşeni cui îi aparţin cei 60.000 de euro găsiţi în biroul său în urma flagrantului, doctorul Paul Botez de la Spitalul de Recuperare a precizat că o parte din aceştia sunt ai asistentei-şefe cu care “are o relaţie afectivă”, dar şi un copil. Asistenta a negat.
În propunerea de arestare emisă pe numele medicului Paul Botez de la Iaşi, obţinută de reporterii “Adevărul”, pot fi regăsite mai multe detalii picante din ancheta instrumentată împotriva renumitului chirurg.
Procurorii menţioneză că Botez ar fi precizat că sumele de bani de 65.000 de lei, 44.865 de euro, 2.500 de dolari şi 80 de ruble ruseşti i-ar aparţine, de fapt, amantei sale din spital. “Despre această sumă învinuitul Botez Paul a precizat că-i aparţine în mare parte asistentei-şefe Grierosu Carmen cu care are o relaţie afectivă, împreună având şi un copil. Audiată fiind, Grierosu Carmen a declarat că nu are nicio sumă de bani în biroul lui Botez Paul”, se mai arată în document.
Tot în propunerea de arestare se arată că în biroul medicului Botez a fost identificată o agendă în care erau trecute numele mai multor pacienţi, în dreptul cărora se aflau diferite sume de bani. Sunt suspiciuni, neprobate încă de anchetatori, că acele sume de bani ar putea reprezenta eventuale mite primite de la pacienţii săi. “În biroul lui Botez Paul a fost identicată o agendă aparţinând inculpatului în care sunt menţionate numele mai multor persoane în dreptul cărora este trecută o sumă de bani. Urmează a fi clarificat şi acest aspect pe parcursul cercetărilor”, se arată în documentul citat.
Doctor către pacient: “Ştii că te costă 5.000 de lei”
Imediat după flagrantul de pe 10 iulie, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi au audiat cinci dintre pacienţii care ar fi trebuit operaţi de medicul Botez în acea zi. Unul dintre aceştia a declarat că i-ar fi dat doctorului suma de 2.900 de lei. Mărturia sa a fost depusă la dosar. În ceea ce priveşte situaţia denunţătorului, procurorii au arătat că acesta a fost internat `n perioada 4-11 iunie la Spitalul de Recuperare şi “deşi a fost programat pentru artroplastie totală de şold nu a fost operat deoarece nu a avut suma de 5.000 de lei pe care i-a pretins-o medicul Botez Paul”, se mai arată în referat.
Denunţul a fost făcut pe 9 iulie, în aceeaşi zi Neculai A. primind de la Parchet o cameră video cu care a filmat în timp ce Botez i-ar fi spus, referitor la operaţie, că “ştii că te costă 5.000 de lei”. A doua zi, cu bani marcaţi, Neculai A. i-ar fi înmânat medicului 4.000 de lei, care au fost găsiţi în birou în timpul flagrantului.
“Ştii că te costă 5.000 de lei” doctorul Paul Botez, către denunţător
Paul Botez a fost reţinut, apoi, pe 10 iulie, la 22.00. A doua zi, a fost dus cu propunere de arestare preventivă la Tribunalul Iaşi care decis să-l elibereze luând măsura interdicţiei de a părăsi ţara. “Respingerea propunerii de arestare preventivă mi se pare una temeinică şi justificativă. Noi ne-am susţinut apărarea pe două direcţii. O dată prin lipsa indiciilor temeinice care să justifice luarea unei măsuri preventive. În al doilea rând, am prezentat ceea ce înseamnă domnul doctor pentru lumea medicală ieşeană el fiind unul dintre cei mai reputaţi specialişti din domeniul în care activează”, a precizat Răzvan Cardoneanu, unul dintre avocaţii lui Paul Botez.
De ce l-a vrut Parchetul în arest pe Paul Botez (Sursa: referat propunere de arestare)
- “apreciem că probele administrate în cauză conturează fără dubiu certitudinea că inculpatul Botez Paul prezintă pericol concret pentru ordinea publică”
- “infracţiunea comisă este cu atât mai gravă cu cât inculpatul Botez Paul este o persoană cu o poziţie socială deosebită”
- “inculpatul Botez Paul a încălcat unul dintre drepturile fundamentale garantate prin Constituţie, şi anume acela de a le fi ocrotită sănătatea tuturor cetăţenilor”
- “pentru efectuarea urmăririi penale în condiţii optime inculpatul ar trebui să rămână la dispoziţia organelor judiciare”
- “la aprecierea gradului de pericol social trebuie avută în vedere şi nesocotirea de către medicul Botez Paul al jurământului depus în momentul încadrării în funcţie, precum şi faptul că, deşi este cadru universitar, prin săvârşirea faptei dă un exemplu negative pentru tinerii pe care îi formează ca viitori medici”
Citeşte şi: