Omul de afaceri Bogdan Cihodaru, avocaţi, notari şi funcţionari de la Cadastru, condamnaţi pentru o fraudă cu terenuri de 9 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Afaceristul Bogdan Cihodaru, unul dintre cei mai avuţi oameni din Iaşi, a fost condamnat vineri, 24 martie, la 3 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, într-un dosar în care au mai fost condamnaţi un avocat şi un notar.

Omul de afaceri a fost condamnat pentru mai multe infracţiuni, printre care instigare la abuz în serviciu şi spălare de bani sau instigare la fals, el primind în final o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere. În acelaşi dosar, judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au mai condamnat-o la doi ani de închisoare cu suspendare pe notăriţa Ioana Necula, la un an şi trei luni de închisoare cu suspendare pe avocata Maria Otilia Bârnaz, la 8 luni de suspendare pe Gheorghe Maftei şi la un an şi opt luni pe Dumitru Contoloru.

„A fost respins apelul ca necitit. Este o solutie nelegala pe care o sa o atacam la CEDO pentru ca au fost incalcari flagrante ale dreptul la aparare. Un om nevinovat nu poate fi condamnat in baza unor simple supozitii, fara a exista un probatoriu concludent”, ne-a declarat Robert Amuntencei, avocatul lui Cihodaru.

Fosta soţie a lui Bogdan Cihodaru, Gabriela, a fost achitată, aceeaşi soluţie fiind pronunţată şi în cazul avocatului Călin Safta Romano şi a lui Dumitru Pomârleanu.

Ce au acuzat procurorii 

Potrivit procurorilor anticorupţie, registratorul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Iaşi, Ciprian Maftei, ar fi dispus, printr-un document, intabularea ilegală a unui teren de 420.805 de metri pătraţi pe numele lui Cihodaru şi a soţiei sale. Terenul se afla în domeniul public şi în administrarea Staţiunii de Cercetare – Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Iaşi. În această modalitate, statul român fost prejudiciat cu suma de 39.270.028 lei (9.209.021 euro).

“În conţinutul documentului, inculpaţii Maftei Ciprian-Gheorghe şi Cihodaru Nicolai-Bogdan au inserat aspectul nereal conform căruia, referatul asistentului registrator nu a evidenţiat existenţa unor piedici la intabulare, substituindu-se (decizional) comisiilor de fond funciar, comisiei vizate de dispoziţiile Legii 10/2001 şi/sau instanţei de judecată. Ulterior, inculpata Necula Ioana, în calitate de notar public, a sprijinit demersurile inculpaţilor Cihodaru Nicolai-Bogdan şi Cihodaru Gabriela, de a ascunde modalitatea ilicită de dobândire a terenului menţionat. Astfel, la transferul din patrimoniul celor doi soţi în cel al inculpatului Pomârleanu Vasile-Dumitru, notarul Necula Ioana a acceptat, în calitatea pe care o deţinea, întocmirea unui contract de donaţie autentificat, fără a solicita celor doi soţi să prezinte titlurile de proprietate, acte pe care aceştia nu le deţineau”, au precizat procurorii DNA.

Notarul Ioana Necula ar fi antedatat data întocmirii unui contract de vânzare/cumpărare de drepturi succesorale, pe baza căruia inculpatul Contoloru Dumitru (cedent/vânzător) a vândut/cedat în favoarea inculpatului Pomârleanu Vasile-Dumitru (cesionar/cumpărător reprezentat în operaţiune de inculpata Bîrnaz Otilia—Maria, în calitate de mandatar), două terenuri amplasate în Iaşi, zona Copou, în suprafaţă de 172.070 mp (cotă indiviză din suprafaţa totală la care avea vocaţie de 182.070 mp) şi, respectiv, 28,1930 ha evaluate convenţional la suma de 210.000 euro. Astfel, inculpata Necula Ioana a indicat data întocmirii şi autentificării, contractului ziua de 31.10.2011, în realitate data încheierii fiind 01.03.2012.

“Totodată,inculpatul Cihodaru Nicolai-Bogdan împreună cu Cihodaru Gabriela, având concursul inculpatului Safta-Romano Călin (avocat în cadrul Baroului Iaşi) au indus şi menţinut în eroare pe magistraţii învestiţi cu soluţionarea unui dosar civil al Judecătoriei Iaşi în care, prin sentinţa civilă pronunţată (rămasă definitivă prin ne-apelare) Staţiunea de Cercetări Şi Producţie Vitiviticole Iaşi a fost obligată să lase în deplina proprietate şi liniştita posesie a inculpaţilor suprafaţa de 10,5 ha. Anterior pronunţării de către instanţă a sentinţei în cauză, inculpaţii vânduseră unei alte persoane, suprafaţa de teren pentru care obţinuseră deja, pe cale administrativă titlurile de proprietate”, au mai precizat anchetatorii.

 

Iaşi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite