Lupii Negri, îngeri pentru oamenii pierduţi in iadul alb din judeţul Iaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Militari mobilizaţi la acţiunile de deszăpezire Foto: Adevărul
Militari mobilizaţi la acţiunile de deszăpezire Foto: Adevărul

Militarii ieşeni din batalionul Lupii Negri s-au aflat în prima linie a salvatorilor pe drumurile blocate de ninsoare şi viscol la Iaşi.

Drumarii ieşeni s-au dat bătuţi aseară, 12 decembrie, în faţa ninsorii şi a viscolului puternic. Singura prioritate a oficialiltăţilor a fost găsirea şi scoaterea dintre nămeţi a pasagerilor maşinilor blocate de urgie. 

Militarii din cadrul Batalionului Lupii Negri au fost chemaţi în ajutor de către cei de la comandamentul de iarnă şi au intervenit pentru salvarea a sute de persoane aflate în zeci de maşini prinse de viscol. Troienele au ajuns, pe alocuri, la înălţimi de doi metri. Acţiunea s-a petrecut la numai 20 de kilometri distanţă de Iaşi, iar militarii, precum şi angajaţii de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă au reuşit să rezolve toate problemele în jurul orei 5.00 dimineaţă.

Circa 20 de persoane şi 15 maşini au fost deblocate, potrivit informaţiilor şefilor de la Drumuri Judeţene, în prima fază. Bilanţul final, actualizat în cursul zilei de astăzi, 13 decembrie, arată că 90 de persoane au fost salvate din maşinile blocate în nămeţi pe drumurile din judeţul Iaşi.

Maşinile de deszăpezire ale Primăriei din comuna Mirceşti a evacuat 15 persoane pe DJ208, iar cei din localitatea Hărmaneşti au evacuat 8 persoane pe care le-au adăpostit în şcoli sau în sediul primăriei. 

La mijlocul zilei de astăzi, 13 decembrie, încă sunt nenumărate zone din judeţul Iaşi în care nu se poate ajunge din cauza nămeţilor, în ciuda faptului că 90% dintre drumurile principale au fost deblocate. 

În localitatea Tansa, familia unui nou-născut a anunţat că are nevoie urgent de ajutor, iar cei de la SMURD iau în calcul trimiterea unui elicopter. In satul Verşeni drumul spre o casă de copii este impracticabil, iar drumarii au anunţat că vor interveni de urgenţă pentru a putea transporta alimente pentru copii. În zona localităţilor Roşcani - Plugari, mai multe persoane au nevoie de dializa, iar cei de la Ambulanţă aşteaptă ca pe ace deblocarea drumurilor.  

La ora 13.30, în judeţul Iaşi temperatura a urcat în jurul valorii de 0 grade, viscolul s-a potolit, iar zăpada a început să se topească. Prognoza meteo pentru următoarele ore este deosebit de îngrijorătoare. Temperaturile vor coborî în această noapte pe la -10 grade Celsius, iar îngheţul ar putea crea din nou probleme grave de trafic.

"În intervalul 10-14 decembrie, temperaturile maxime diurne vor fi în scădere treptată de la -3...-2 grade spre -8 grade, iar cele minime nocturne vor fi cuprinse, în medie, între -14  şi -6 grade. În zilele de 15  şi 16 decembrie vor creşte atât temperaturile maxime diurne cât şi cele minime nocturne. Ca urmare, din 17 decembrie până în 23 decembrie, valorile termice maxime medii vor oscila între -2 şi 2 grade, iar cele minime se vor situa, în medie, între -7 şi -2 grade.  Temporar va ninge, cu probabilitate mai mare în intervalele 10-12 decembrie  şi 15-18 decembrie. Ninsorile, trecător, pot fi mai însemnate cantitativ", se arată pe site-ul meteorolgie.ro  

În acest moment, ar mai fi blocat doar drumul din Hârlău, la limita cu judeţul Botoşani, dar până la orele serii se aşteaptă ca toate drumurile să fie deblocate.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite