Ieşeanul care a lucrat alături de creatorul Cicatrolului: „Medicamentul conţine argint şi argilă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ostin C. Mungiu
Ostin C. Mungiu

Reputatul profesor Ostin C. Mungiu colaborează în prezent cu Universitatea de Medicină şi Farmacie şi a lucrat cu farmacistul Nicolae Oiţă, de la Spitalul Militar la crearea cunoscutului panaceu.

Colaborarea dintre cei doi a durat aproape trei decenii, dar lucrul concret la substanţa cunostută sub numele de Cicatrol a fost pe o perioadă mai scurtă. Cu toate acestea, specialistul nu neagă rezultatele deosebit de bune pe care medicamentul le-a prezentat. „Cicatrolul are în compoziţie sulfat de argint şi argilă şi este indicat în special în arsuri. Argintul are efect anti-microbian iar argila rol în absorbţie şi protecţie. Eu pe acest subiect am lucrat destul de puţin cu domnul Oiţă. I-am adus câteva cazuri pe care le-a tratat cu Cicatrol", spune profesorul Mungiu.

Acesta a adăugat că ştie despre descinderile celor de la Serviciul de Investigare a Fraudelor la casa unui ieşean care avea un laborator ilegal în care fabrica Cicatrol dar şi de intenţia celor de la compania Antibiotice de a produce substanţa.

Profesorul Ostin C. Mungiu şi-a început cariera acum 47 de ani cu studiul efectelor antibioticelor asupra omului. În ultimele două decenii a studiat durerea.

Citeşte mai multe articole pe această temă accesând linkurile de mai jos:

UPDATE Laborator clandestin de medicamente, improvizat într-o casă dărăpănată din Iaşi FOTO-VIDEO

FOTO-VIDEO Medicamentul contrafăcut în laboratorul clandestin din Iaşi va fi lansat pe piaţă anul viitor

Portret: Ostin C. Mungiu şi-a dedicat viaţa cercetării

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite