Iaşi: Bărbat ucis de un copac

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat din comuna Cozmeşti şi-a pierdut viaţa după ce un copac  s-a prăbuşit peste el.

Accidentul s-a petrecut în cursul zilei de ieri în timp ce victima se afla împreună cu mai multe persoane la cules de flori de tei.  Din primele verificări ale anchetatorilor rezultă că victima nu a respectat indicaţiile celui care tăia copacul, iar teiul s-a prăbuşit peste el.

„Se efectuează cercetări privind infracţiunea de ucidere din culpă, sub supravegherea Parchetului. S-a dispus efectuarea necropsiei. Se pare că victima nu a respectat indicaţiile celui care tăia copacul cu drujba", a spus Alina Vezeteu, purtător de cuvânt al Poliţiei. Potrivit reprezentanţilor Poliţiei printre cei prezenţi la locul accidentului se afla şi un angajat al Ocolului Silvic. Anchetatorii au mai precizat că este o practică des întâlnită, ca teii mai bătrâni să fie tăiaţi şi apoi să se culeagă florile din ei.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite