FOTO Pelerin pe El Camino de Santiago: „Drumul acesta se face de unul singur, doar tu cu Dumnezeu!“
0
Ieşeanca Daniela Cadar a parcurs pe jos celebra rută din nordul Spaniei. A pornit din Pamplona, iar după mai bine de o lună, dureri cumplite de picioare şi întâlniri pe potecile de munte dintre cele mai diverse, a ajuns la destinaţie, în Santiago de Compostela. „Am făcut drumul pentru Dumnezeu, ca să-i mulţumesc pentru tot ce mi-a oferit!“, spune Daniela.
Din dorinţa de a-i motiva pe tinerii cu dizabilităţi, Daniela Cadar a ajuns să parcurgă una dintre cele mai lungi rute de pelerinaj din lume, „El Camino de Santiago“. Ea însăşi cu o deficienţă de vedere, membră a Asociaţiei Nevăzătorilor, ieşeanca şi-a propus să parcurgă cei 729 de kilometri ai rute în urmă cu patru ani. Între timp, după ce a lucrat la mai multe organizaţii non-guvernamentale, a creat propria organizaţie Asociaţia Creştin - Umanitară Slujirea Vieţii.
Prima dată i-a atras atenţia El Camino în 2013-2014, când, la una din întâlnirile cu voluntarii din afara ţării, a vorbit cu o tânără din Spania, care i-a povestit despre celebrul pelerinaj şi cum ea a lăsat acolo „toate fricile“. A văzut apoi filmul „El Camino“, iar din acel moment a decis că vrea să facă traseul. „Era 2014, am decis să strâng banii pentru visul meu. În fiecare lună am pus deoparte 100 de euro “, povesteşte ieşeanca. Apoi, în 2015, în urma unui accident a apărut o boală care i-a amânat planurile expediţiei.
După un an cu multe vizite la medici, în 2016, Daniela a decis că vrea să-şi vadă visul implinit. Printre numeroase proiecte de voluntariat pe care organizaţia sa le realizează pentru a veni în sprijinul persoanelor cu dizabilităţi, ieşeanca a început pregătirile, iar în primele luni din 2017 şi-a cumpărat biletul de avion spre Spania.
„M-am pregătit din timp. Am schimbat vreo trei rucsaci, încălţăminte adecvată. Am decis să fac drumul în sandale, dar unele speciale, cu talpa foarte groasă. Am avut puţine haine, doar strictul necesar, echipament tehnic, dar simplu“, îşi aminteşte Daniela. Având o familie practicantă catolică, Daniela spune că soţul şi copiii au susţinut-o în decizia de a porni pe El Camino: „Am zis de la început că fac acest drum ca o mulţumire pentru tot ce am primit de la viaţă, de la Dumnezeu. Eu mă consider un răsfăţat al sorţii pentru faptul că am copii sănătoşi şi minunaţi“.
Pregătirea a inclus şi o documentare despre acest pelerinaj. A citit numeroase păreri pe internet, pe unele le-a respectat, pe altele nu: „Toată lumea spunea ca rucsacul să nu aibă mai mult de 15% din greutatea corpului. Eu m-am gândit că bagajul meu nu va avea mai mult de 10 kilograme. Când am pornit la drum rucsacul avea 8 kilograme, iar pe drum a mai pierdut cam un kilogram din bagaj. La unele am renunţat, iar unele s-au stricat“.
„Nu mă interesa nici ce zi este“
Prima zi de Camino a debutat pe 14 august, din Pamplona, iar peste o lună, pe 17 septembrie, la Santiago, Daniela termina cei 729 de kilometri: „În perioada asta nu mă interesa nici ce zi este, ştiam doar când e duminică, pentru că mergeam la biserică, şi în aceeaşi zi erau închise magazinele. În toată această perioadă nu am avut nicio întrerupere. Cred că am făcut cam 750 de kilometri, pentru că mai greşeam drumul“. Spune zâmbind că nu i-a fost niciodată frică să plece singură la drum: „Am spus de la început: «Doamne, scoate-mi în cale ce am nevoie!» şi am acceptat ce am primit, voi accepta experineţa asta. Nu mi-am lăsat bagajul, nu l-am trimis cu maşina, nu am fentat cu nimic acest drum, deşi puteam. Pur şi simplu am mers constant“. Mergea zilnic câteva ore, parcurgând 17-18 kilometri, în prima parte, dar spre final 25-27 de kilometri.
Daniela spune că pe Camino nu a lăsat frici, ci feluri de a fi, iar la fiecare bornă unde ceilalţi pelerini lăsau diferite obiecte, ea se gândea că-şi lasă durerile corpului încercat de drum: „În prima parte a drumului asta spuneam în mod constant: «las aici toate durerile mele fizice». Am avut dureri cumplite de genunchi. Îmi amintesc că, într-o zi, pe un drum de 9 kilometri între localităţi, trei ore am mers plângând, prin ploaie. Cred că se vedea că am dureri cumplite, pentru că mulţi pelerini se opreau să mă întrebe dacă sunt bine. Refuzam orice, le spuneam că sunt bine şi că vreau să fiu singură. În a doua parte, totul a devenit mult mai uşor, nu am mai avut dureri“.
Pe drumul care a lăsat urme pe corpul său, cel mai des o deranjau bătăturile. Le lăsa până se umpleau cu lichid după care le aplica metoda spaniolă de tratament. „Nu e dureros. Le coşi cu ac cu aţă şi laşi aţa acolo ca să se usuce“, îşi aminteşte Daniela. Poate din cauza durerilor fizice, Daniela crede că cele mai de folos obiecte din bagaj i-au fost beţele de tracking. Una dintre nevoile constante ale călătoriei a fost să vorbească româneşte, de aceea îşi suna soţul zilnic, dar şi doi preoţi apropiaţi. „În momentele în care îmi era cel mai greu nu vorbeam cu nimeni. Atunci eram cel mai aproape de Dumnezeu. Când eşti în suferinţă, El îţi este cel mai aproape“.
Însă, dincolo de efortul fizic, spune că a acest drum a ajutat-o să descopere lucruri despre sine, că fiecare are propriile poveri de dus, iar ajutorul se oferă doar atunci când este cerut: „Este o experienţă unică, acest pelerinaj. La orice nevoie exprimată în gând, a doua zi, cel târziu, primeam răspuns. În prima zi a fost greu şi m-am gândit că ar fi foarte bine să ştiu exact distanţele dintre localităţi, unde pot găsi cazare. La scurt timp, în aceeaşi zi, cineva a pus pe un grup link la o aplicaţie care îţi dădea orice fel de informaţie despre fiecare parte din traseu. Era exact ce aveam nevoie“. A stat în adăposturile municipale, unde totul era la comun. „Am dorit să fie un drum simplu. Am luat într-o zi meniul pelerinului, era între 10-12 euro, dar era foarte multă mâncare şi nu accept să iau mai mult decât consum când ştiu că în lume sunt copii care mor de foame“, spune ieşeanca. În total a cheltuit 600 de euro în luna petrecută pe drum. Costurile cu drumul au fost reduse pentru că biletele le-a cumpărat din timp.
„Fiecare pelerin are o poveste“
Daniela a întâlnit în zecile de zile parcurse prin munţii Spaniei sute de pelerini, dar câţiva au impresionat-o. „Fiecare om este şi are o poveste. Am vorbit limba inimii. La început te blochezi, pentru că nu ştii limba foarte bine, dar apoi comunici. O primă pelerină pe care am întâlnit-o era misionară în Africa, era dintr-o biserică anglicană, Susan. Întâlnirea cu ea mi-a adus aminte de ceva drag. Familia mea a adoptat la distanţă o fetiţă din Africa, iar Susan mi-a amintit de această micuţă. Un alt pelerin alerga pe Camino pentru copiii imobilizaţi în căruciorl“, îşi aminteşte Daniela.
Pe un alt pelerin, în vârstă, l-a întâlnit constant pe parcursul drumului: „Era în perioada cu durerile mari de picioare. Avea şi el dureri, ne depăşeam unul pe altul, dar ne întâlneam seara la albergue (n.r. - adăposturi speciale pentru pelerinii de pe El Camino). Ne mai ajutam unul pe altul cu gheaţă pentru picioare. Într-o zi am văzut că purta un tricou cu imaginea unei fete foarte frumoase, am crezut că e o actriţă. Am aflat că era nepoata lui, iar el făcea El Camino în memoria ei. Foarte multă lume era pe Camino pentru cineva drag plecat din această lume“.
În cel mai înalt punct din Camino, Daniela şi-a lăsat bandana cu steagul neaţional: „Am spus că las acolo toate durerile românilor şi aduc acasă bucurie!“. S-a întors acasă cu diploma care atestă parcurgerea „Drumului lui Iacob“, dar şi cu scoica, simbol pe care îl poartă toţi pelerinii pe drumul din nordul Spaniei.
După această experienţă, Daniela crede că oamenii ar trebui să-i respecte mai mult pe cei care merg în pelerinaj, mai ales în România: „Tot ce nu înţelegem, etichetăm. Nu e treaba noastră dacă cineva alege să pupe moaşte“.
Un drum medieval, parcurs de mii de turişti anual
El Camino de Santiago (Drumul lui Iacob) este un traseu străbătut de pelerini pentru a ajunge la mormântul apostolului Iacob din Santiago de Compostela, Spania. Este un drum medieval principal, care leagă regiunea Pirineilor cu mormântul apostolului, traversând oraşele Jaca, Pamplona, Estella, Santillana del Mar, Burgos şi León. Drumul a luat naştere în prima jumătate a secolului al XI-lea. În acea perioadă, călugării porneau pe acest drum, primind pe traseu masă şi cazare. Este o rută care poate fi parcursă preponderent din aprilie până în octombrie, unele trasee de munte fiind solicitante. Preţurile cazării variază, cele mai mici fiind 5-10 euro/ zi.
Citeşte şi:
Se încarcă comentariile...
