Curăţă gunoiul lăsat la picnic de ieşeni
0Ecologiştii au început de dimineaţă să adune deşeurile aruncate peste tot în rezervaţia Repedea din Bucium. În timp ce elevii de la Grupul Şcolar Economic de Turism mărşăluiesc pe străzile oraşului, voluntarii ieşeni ai Greenpeace curăţă rezervaţia de la Repedea de deşeuri.
Voluntarii Greenpeace din Iaşi s-au întâlnit astăzi la ora 10.00 şi au pornit spre Dealul Repedea, la rezervaţia paleontologică şi geologică protejată de lege, dar mai puţin de ieşenii care ies la iarbă verde. Cei peste 20 de tineri au curăţat zona de deşeuri, pe care le-au dus apoi la reciclare.
„Platoul este împânzit de gropi de gunoi, unde ajung toate deşeurile lăsate de oamenii care vin la grătar, deşi acest lucru este interzis. Voluntarii şi prietenii acestora prezenţi la ecologizare colectează selectiv toate gunoaiele în vederea reciclării“, a declarat Adrian Pricop, unul dintre voluntarii Greenpeace.
Tinerii i-au invitat chiar şi pe cei de la Garda de Mediu pentru a constata problemele rezervaţiei şi pentru a lua măsurile necesare pentru ca zona să fie protejată. „Am venit pentru că vreau să dau un exemplu şi altora. Nu este suficient doar să-ţi doreşti ca natura să fie curată, trebuie să şi faci ceva“, a spus Gabriela Popa, voluntarăGreenpeace şi masterand la Geografia Mediului.
Prima zi din „Săptămâna pentru mediu“
Marşul care deschide lista de activităţi din Săptămâna Naţională a Voluntariatului a fost organizat de Fundaţia Bethany, cu participarea elevilor specializaţi în turism.
Aceştia au colindat împreună străzile Iaşiului, de la ora 15.00, pentru a da startul activităţilor „verzi“ care se vor desfăşura până pe 23 aprilie. Proiectul „Săptămâna pentru mediu“ este organizat de cei de la Grupul Şcolar Economic de Turism, în parteneriat cu Asociaţia Tinerii Ecologişti Români din Iaşi (TERIS) şi de Garda de Mediu. Scopul este acela de a creşte nivelul de responsabilizare socială a ieşenilor şi de a atrage atenţia asupra importanţei protejării mediului.
În zilele următoare, tinerii vor pune arta în slujba ecologiei. Aceştia au pregătit expoziţii de desene, o prezentare pe tema educaţiei ecologice, iar la final vor realiza un „copac viu“ din elevi îmbrăcaţi în verde şi maro.
Joi, când este şi Ziua Internaţională a Pământului, elevii şi cadrele didactice de la Colegiul Economic vor aduna deşeurile de la Ciric.