Sentinţă definitivă pentru asistenta care şi-a ucis pruncul nou născut şi a aruncat trupul acestuia într-un tomberon
0Arabela Şaran, asistenta medicală judecată pentru că şi-a ucis pruncul născut în dimineaţa Anului Nou, a primit sentinţa definitivă.
Curtea de Apel Alba Iulia a pronunţat sentinţa definitivă pentru asistenta medicală acuzată că şi-a ucis copil nou născut şi i-a aruncat trupul la gunoi. Magistraţii au respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara împotriva sentinţei pronunţată, pe fond, de Tribunalul Hunedoara, în 2016, care a dispus achitarea sa.
Magistraţii au considerat că femeia nu avea discernământ în momentul săvârşirii faptei.În perioada ianuarie 2016 - iulie 2016, Arabela Şaran a fost arestată preventiv.
Procurorii au stabilit că în dimineaţa de 1 ianuarie 2016, tânăra de 30 de ani a născut în baia locuinţei, la termen, un copil viu pe care l-a introdus într-o pungă de plastic, l-a înfăşurat cu aceasta şi l-a transportat la ghena de gunoi situată în faţa blocului unde l-a abandonat la o temperatură de circa minus 15 grade Celsius. Copilul a fost găsit în ghena de gunoi, câteva ore mai târziu, fiind decedat. „Inculpata şi-a continuat cursul normal al vieţii prezentându-se la serviciu în data de 4 ianuarie 2016 unde şi-a îndeplinit atribuţiile obişnuite”, informa Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara.
Amănunte mai puţin cunoscute au fost scoase la lumină în timpul procesului judecat la Tribunalul Hunedoara, după audierea martorilor şi expertizele efectuate.
Nu a spus nimănui de sarcină
Procurorii au susţinut că, fără nici un dubiu, Arabela Şaran a acţionat cu premeditare, că aceasta, după ce şi-a făcut testul de sarcină, nu i-a comunicat concubinului său faptul că este gravidă, ascunzând acest lucru de toţi cei apropiaţi, nu s-a prezentat la medic pentru a fi înregistrată în evidenţe iar, după naştere, a aruncat fătul la ghena de gunoi, moartea acestuia datorându-se insuficienţei cardio-respiratorii acute, consecutivă hipotermiei.
Arabela Şaran a recunoscut că a născut acasă un făt despre care afirmă că l-a crezut mort, pe care după naştere l-a introdus în pungi menajere pe care le-a aruncat la tomberonul de gunoi din apropierea locuinţei. Ea a mai adăugat că nu a încercat resuscitarea fătului la momentul când a avut reprezentarea morţii acestuia, dar nici că a intenţionat vreodată suprimarea vieţii acesteia. A precizat că deznodământul fatal pentru făt a fost urmarea unui cumul de factori cum ar fi relaţia personală cu concubinul său, tatăl fătului care s-a despărţit de ea fără să aibă posibilitatea de a-i spune despre sarcină, dar şi fără vreo speranţă de împăcare, relaţia personală cu familia care nu i-a acordat sprijin moral şi a fost împotriva relaţiei de concubinaj cu fostul iubit, dar şi a unei situaţii medicale temporare.
L-a născut în baie
Arabela a avut o relaţie de concubinaj cu un bărbat aproximativ şapte ani, relaţie care s-a terminat la sfârşitul lunii octombrie, începutul lunii noiembrie 2015, când fostul iubit s-a mutat în apartamentul său, iar inculpata nu a vrut sa-l însoţească, anterior el fiind plecat în Suedia la muncă. După plecarea lui în Suedia, Arabele Şaran a constatat că este însărcinată. Fostul iubit afirma că şi-ar fi dorit o familie împreună cu ea şi ca aceasta nu i-a spus de sarcină, iar tânăra declara ca bărbatul a pus capăt relaţiei, că a încercat sa-i spună despre sarcina însă atitudinea lui a făcut-o să renunţe.
„În data de 31 decembrie 2015 inculpata, acasă fiind, a constatat după lăsarea întunericului, că a început să sângereze şi să aibă contracţii specifice declanşării procesului naşterii. După ce contracţiile şi durerile specifice au devenit mai intense, Arabela s-a deplasat în baia locuinţei, s-a aşezat pe vasul de toaletă având senzaţia de defecare, moment în care a avut loc expulzia fătului, care a căzut lângă vasul de toaletă, pe pardoseală. În acel moment, potrivit declaraţiilor sale, tânăra a constatat că fătul nu plânge şi, punând mâna pe el, a constatat că este rece, crezând astfel că este mort. După ruperea cordonului ombilical şi în condiţiile în care copilul nou născut a rămas pe pardoseala băii, lângă vasul de toaletă, inculpata a intrat în vană unde a expulzat şi placenta şi restul de cordon ombilical. După oprirea sângerării, s-a deplasat în bucătărie, de unde a luat două pungi destinate depozitării gunoiului, în care, în una a introdus copilul nou născut pe care l-a luat de jos, de pe pardoseala băii, iar în cealaltă pungă a introdus placenta şi restul de cordon ombilical expulzate, a înfăşurat punga de gunoi în jurul copilului nou născut, a băgat cele două pungi într-o altă pungă de plastic mai mare şi s-a deplasat în afara blocului, la containerul de gunoi din apropiere, unde le-a aruncat, fiind identificate a doua zi de un localnic. La momentul la care tânăra a aruncat copilul nou născut în container temperatura atmosferică era de aproximativ -15 grade”, se arată în dosar.
Tânăra a fost supusă unor expertize medico-legale, într-una stabilindu-se că a avut discernământul păstrat, iar în cealaltă că l-a avut abolit.
Vă recomandăm să citiţi şi: