Imagini spectaculoase de pe Autostrada Lugoj - Deva, realizate din dronă. Cum arată noul pod peste Mureş

Imagini spectaculoase de pe Autostrada Lugoj - Deva, realizate din dronă. Cum arată noul pod peste Mureş

Imagine realizată din dronă. FOTO: DRDP Timişoara.

Mai multe imagini realizate dintr-o dronă arată cum a fost construit podul rutier al Autostrăzii Lugoj – Deva, din zona localităţii Dobra. Lucrările pe tronsonul rutier Ilia - Dobra al viitoarei autostrăzi, începute din primăvara anului 2014 au ajuns la final.

Ştiri pe aceeaşi temă

Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara a publicat primele imagini din dronă cu noul pod rutier peste Mureş, realizat pe Lotul III al viitoarei autostrăzi, în apropiere de Dobra. Lucrările la acest tronson au ajuns aproape de final.

„Podul peste Mureş, situat în apropiere de comunele Dobra şi Gurasada, judeţul Hunedoara, este una dintre lucrările de artă de pe lotul 3 al autostrăzii #A1, Lugoj-Deva. Imaginile au fost realizate din dronă, din iniţiativa DRDP Timişoara”, au informat reprezentanţii DRDP Timişoara.

Autostrada întârziată
Trei dintre cele patru loturi în care a fost împărţită Autostrada Lugoj – Deva se află în şantier.

Lotul II, între satele Coşevita şi Traian Vuia, va avea o lungime de 28,6 kilometri, valoarea contractului  fiind de 562,73 milioane lei. Lucrările sunt realizate de Asocierea Salini Impregilo Spa şi SECOL SA. În martie 2017 au fost deschişi traficului rutier primii 16 kilometri, însă potrivit raportului din luna mai al CNAIR, segmentul de 14 kilometri rămas în construcţie va fi realizat până în martie 2020.

Lotul III este realizat între Coşeviţa şi Ilia şi va avea 21,1 kilometri, valoarea proiectului fiind de 578 de milioane de lei, fără TVA. Lucările sunt efectuate de Asocierea Teloxim Con SRL -  Comsa SA – Aldesa Constructiones SA – Arcadis Eurometudes SA, iar CNAIR estima că proiectul va fi inaugurat în august 2017.

Lotul IV, între Ilia şi Şoimuş (Deva), cel pe care se află peştera, va avea 22,1 kilometri, costul său fiind estimat la 419,4 milioane lei fără TVA. Execuţia proiectului este realizată de SC Tehnostrade – SC Spedition UMB SRL, iar CNAIR estimează că tronsonul va fi finalizat în luna decembrie a acestui an.

Autostrada Lugoj – Deva va însuma 100 de kilometri. Lotul I, dintre Traian Vuia - Sanovita, de 27,4 kilometri a costat 681,04 milioane lei şi a fost inaugurat în decembrie 2013.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Unde sunt liliecii care au blocat lucrările la autostradă. Surpriză uriaşă pentru angajaţii ministerului care i-au căutat în peştera de pe şantier

O echipă din cadrul Ministerului Mediului a intrat în peştera cu lilieci, de pe traseul Autostrăzii Lugoj - Deva, grota pentru care lucrările au fost întârziate mai mult de un an, pentru a stabili câţi lilieci mai trăiesc aici şi cum pot fi relocaţi.

Probleme grave reclamate pe un lot al autostrăzii Lugoj - Deva: „E o chestiune de timp până când versantul va cădea“

O asociaţie care monitorizează marile proiecte de infrastructură atrage atenţia asupra mai multor probleme pe şantierul Lotului IV al Autostrăzii Lugoj – Deva şi susţine că există pericolul alunecării unei cariere de bazalt, care poate duce la devastarea noii autostrăzi. Lucrările sunt în parametri normali, informa, recent, ministrul Transporturilor.

VIDEO „Blestemul” cimitirului nimănui de pe şantierul autostrăzii. Cum s-a lucrat în cei trei ani după ce cadavrele au fost evacuate

Au trecut trei ani de la descoperirea cimitirului „neautorizat” de pe şantierul Autostrăzii Lugoj-Deva, folosit ca pretext pentru oprirea lucrărilor în zonă. Rămăşiţele a peste 200 de oameni îngropaţi la marginea satului Brănişca au fost mutate într-un cimitir improvizat, pentru a fi continuat proiectul, dar acesta este încă departe de a fi realizat.


 

citeste totul despre: