Tradiţiile arhaice ale colindatului în Hunedoara: poveştile crailor, piţărăilor şi căluşerilor care aduc bucurie
0“De Crăciun, când se mere la colindă, în tăte casele sunt lumini aprinse, iară în sobe se pune un lemn mare de măr verde care arde mocnit până în zori”, povesteşte etnologul Marcel Lapteş, în cartea sa "Timpul şi sărbătorile ţăranului român". Satele hunedorene sunt bogate în tradiţii, iar de Crăciun ritualurile colindatului s-a păstrat în forme bogate.
În satele Hunedoarei în care tradiţiile Crăciunului s-au păstrat din secolele trecute, colindatul are o însemnătate profundă. Poartă noroc şi aduce bunăstare oamenilor care îi primesc pe colindători.
“De Crăciun, când se mere la colindă, în tăte casele sunt lumini aprinse, iară în sobe se pune un lemn mare de măr verde care arde mocnit până în zori”, povesteşte etnologul Marcel Lapteş, în cartea sa Timpul şi sărbătorile ţăranului român. Colindătorii primesc în dar colacul, considerat pâinea sacră ce întruchipează forma soarelui dătător de viaţă", scrie culegătorul de folclor Marcel Lapteş. Vinul nu lipsea, de asemenea, dintre darurile oferite colindătorilor, fiind în unele părţi înlocuit de vinars.
Piţarii (colindătorii) din satele Hunedoarei erau întâmpinaţi cu mere, fructul de măr reprezentând sferele cereşti. În mitologie, merele sunt astrele devenite tentaţii pentru spiritele rele care încearcă să le fure. Multe dintre colinde spun povestea astrelor (merele de aur) furate de forţele Răului, care în final sunt recuperate.
Căluşerii aduc noroc
„Un rol aparte îl are în satele hunedorene obiceiul căluşerului. Cu rădăcinile în manifestările mitice arhaice, căluşerul hunedorean a păstrat şi astăzi elemente ale culturilor solare ancestrale. Spre deosebire de căluşerul oltenesc jucat de Rusalii, căluşerul transilvănean are loc de sărbătorile Crăciunului, după un ritual complicat, respectat cu sfinţenie de căluşeri şi vătafi. Jocul căluşeresc se desfăşoară numai în prima şi a doua zi de Crăciun: înainte de a mere la uameni cu căluşeriu, musai meream la biserică, cu tăţi din sat, la slujba împărătească să ne dea preotu’ nost’ binecuvântul, iară ceata cânta o colindă ce-o alegea vătaful, iară apoi făceau căluşeru în curtea bisericii... numa’ atuncea meream pe la căşi”, scrie Marcel Lapteş, în cartea sa Timpul şi sărbătorile ţăranului român.
Teatrul care vesteşte Naşterea Mântuitorului
În unele zone ale Hunedoarei, locul căluşerilor este luat de Irozi sau Crai. „La Hărţăgani, cetele umblă în cele trei zile ale Crăciunului prin întregul sat. Ceata este compusă din următoarele personaje: Irod, Valtazar, Gaspar şi Melhior (cei trei crai de la Răsărit), Ozia preotul, Cătana, Action şi Coridon (doi ciobani), Îngerul şi Ţiganul (personaj mascat care animă dialogul personajelor prin gesturile sale de clovn). Cătana îi cere gazdei permisiunea de a colinda: La voi am venit, Ca să facem pomenire, despre a lui Cristos venire. Iar spectacolul reactualizează împrejurările dramatice legate de naşterea lui Iisus”, realatează culegătorul de folclor.
Piţărăii muntenilor din Valea Jiului
În Valea Jiului, obiceiul Piţărăilor este păstrat în comunităţile de momârlani (munteni) încă de pe vremea dacilor şi are ca semnificaţie sacrificiul adus Divinităţii ca mulţumire pentru rodnicia holdelor şi a pomilor. Piţărăilor li s-au adăugat în timp „craii”, care anunţau, printr-o scenetă bine pusă la punct şi repetată săptămâni în şir, naşterea pruncului Isus Hristos.
Adunaţi în cete, copiii şi tinerii din sat îmbracă straie populare, iar în noaptea de Ajun împodobesc steaguri cu clopoţei, năframe multicolore, ciucuri şi coroniţe de flori, pe care le agaţă pe prăjini, iar a doua zi dimineaţă pornesc, călare, la colindat. Cetele de piţărăi sunt primite în gospodarii cu strigăte de veselie şi daruri, iar obiceiul spune că nimeni nu are voie să ceară mai mult decât primeşte, altfel risca să fie exclus din grup. După împărţirea darurilor, în ogradă se încinge dânsul tradiţional, denumit învârtita jieneasca, în acompaniament de fluiere. Strigăturile care însoţesc jocul sunt învăţate de la cei mai în vârstă, care la rândul lor au făcut parte din aceste cete de colindători. Potrivit credinţei populare, ei pot umbla liberi prin casele şi curţile oamenilor pentru că sunt purtători de noroc şi fericire.
Vă recomandăm şi:
Se încarcă comentariile...
