Sărăcia ridică ştacheta violenţelor în judeţ: infracţiunile agresive au crescut cu 35 la sută
0Într-un singur an, numărul infracţiunilor agresive înregistrate în Hunedoara a crescut cu 35 la sută. Statisticile poliţiştilor arată că sărăcia este motivul pentru care traficul de pesrsoane şi violenţele în familie cresc alarmat.
Potrivit ultimelor date statistice furnizate de reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie, sărăcia a transformat judeţul Hunedoara într-un adevărat El Dorado al traficanţilor de persoane. „Este vorba atât de femei ademenite prin diverse metode să părăsească ţara, după care sunt obligate să se prostitueze, cât şi despre bărbaţi exploataţi prin muncă în diferite state europene”, a declarat Andreea Fieraru, inspector în cadrul IPJ Hunedoara.
Comparativ cu 2008, anul 2009, a adus o creştere cu 20 la sută a numărului de fete care cad victime ale anuţurilor de mică publicitate în care li se promit slujbe bine plătite în străinătate.
Traficaţi din toată ţara
„Numărul traficanţilor de persoane a crescut alarmant în ultima perioadă. Acesta este şi motivul pentru care poliţişti din 13 state europene s-au întâlnit, ieri, la Deva pentru a stabili o strategie de eradicare a acestui fenomen”, a declarat Bogdan Niţu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Hunedora. În luna ianuarie, poliţiştii de la Crimă Organizată au adus în faţa procurorilor de la Alba Iulia 80 de persoane acuzate de trafic de persoane. Proxeneţii au format o veritabilă reţea de prostituţie care acţiona în România, dar şi în Italia, Germania, Spania şi Franţa.
În România, reţeaua acţiona pe Drumul Naţional 7, în zona cuprinsă între Cugir şi Arad. Pentru anihilarea organizaţiei, poliţiştii au descins în peste 70 locuinţe din judeţele Alba şi Hunedoara. După finalizarea audierilor, 25 de învinuiţi au fost prezentaţi Tribunalului Alba care a decis emiterea de mandate de arest preventiv.
Două neveste bătute pe zi
Sărăcia creează tot mai multe conflicte familiale care se finalizează prin bătăi crunte aplicate de soţi nevestelor. Astfel, în medie, pe parcursul anului 2009, zilnic, două femei au sunat la 112 reclamând faptul că au fost bătute de soţi. Şi vorbim doar de cifrele oficiale. Statistic, doar 10 la sută dintre femeile agrestate depun plângere la Poliţie.