Crimă înfiorătoare în Hunedoara: bărbat ucis după ce a fost confundat cu Diavolul
0Un bărbat de 54 de ani a fost ucis de prietenul său, după ce a fost confundat cu Diavolul. Victima a fost strangulată de criminal, în urma unui conflict izbucnit pe fondul consumului de alcool. „Am ucis diavolul”, s-a confesat autorul crimei unui apropiat.
Alin Pascal (40 de ani) a fost trimis în faţa instanţei Tribunalului Hunedoara cu propunere de arestare preventivă, pentru infracţiunea de omor.
Bărbatul este principalul suspect pentru o crimă comisă în noaptea de 2 spre 3 ianuarie 2015. Şi-ar fi strangulat prietenul în vârstă de 54 de ani, cu care băuse împreună în seara precedentă, întâi în timp ce pregăteau ţuica la un cazan, iar apoi acasă, iar potrivit martorilor, acesta le-a declarat că ar fi ucis Diavolul.
„Procurorii au cerut arestarea preventivă a inculpatului acuzat de omor. El a declarat anchetatorilor că nu îşi aminteşte ce s-a întâmplat în noaptea în care victima a decedat, în urma strangulării. În jurul orei trei dimineaţa inculpatul a sunat o cunoştinţă şi a anunţat moartea victimei”, a precizat, pentru adevarul.ro, procurorul Mirela Negruţiu, purtătoarea de cuvânt a Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara.
Martorii susţin că autorul crimei a declarat că l-a confundat pe bărbatul ucis cu Diavolul şi i-a anunţat că l-a ucis. "Veniţi că Diavolul a fost omorât, iar sângele ţâşneşte din el", a fost anunţul făcut de Alin Pascal apropiaţilor săi.
Vă recomandăm:
Ada Ciorogaru, o tânără de 34 de ani din oraşul Călan, a fost ucisă în această dimineaţă de tatăl său vitreg. Bărbatul s-a sinucis apoi, tăindu-şi venele.
Dramele celor două victime ale ucigaşului din Vulcan: Robert Otescu şi Claudiu Blaj
Cosmin Bărbuţi a fost arestat preventiv pentru uciderea a doi tineri din Vulcan, Robert Otescu şi Claudiu Blaj. Înainte de a-şi pierde viaţa, cele două victime ale criminalului au trecut prin momente teribile, în urma unor drame în familie.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara a dispus reţinerea lui Cosmin Bărbuţi, acuzat de uciderea unui tânăr bodyguard al unui bar din localitate şi de tentativă de omor asupra altui hunedorean, patron al localului.
Claudiu Blaj (26 de ani) şi-a pierdut viaţa în urma unei altercaţii petrecute, duminică dimineaţă, într-un bar pentru amatorii de manele din municipiul Vulcan. În decembrie 2013, Mădălin Vizitiu, un alt tânăr hunedorean, a fost înjunghiat mortal, în urma unui scandal similar, izbucnit într-un bar de muzică lăutărească şi manele din Ostrov (Haţeg).