Cod galben de ninsori şi viscol

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Frigul şi ninsorile ameninţă şi judeţul Giurgiu
Frigul şi ninsorile ameninţă şi judeţul Giurgiu

Administraţia Naţională de Meteorologie a transmis o atenţionare meteorologică COD GALBEN, valabilă până astăzi la ora 12.00, potrivit căreia în sudul şi sud-vestul ţării vântul va prezenta intensificări temporare cu viteze ce vor depăşi la rafală 70-75km/h. Pe parcursul zilei de 10 decembrie precipitaţiile şi vântul se vor diminua, dar vremea va intra într-un proces de răcire accentuată, devenind geroasă.

Având în vedere fenomenele vizate, Instituţia Prefectului Judeţului Giurgiu a transmis către toţi membrii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă recomandarea ca aceştia să dispună monitorizarea evoluţiei acestor fenomene, cu asigurarea condiţiilor necesare pentru a acţiona preventiv în situaţia apariţiei unor factori de risc care pot genera situaţii de urgentă.
De asemenea au fost transmise recomandări şi către membrii comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă în vederea urmăririi de către aceştia a evoluţiei acestor fenomene pentru a putea interveni în timp util la apariţia unor eventuale situaţii de urgenţă.
Serviciul de permanenţă la sediul primăriilor în vederea primirii deciziilor Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu şi pentru transmiterea informaţiilor privind evoluţia fenomenelor periculoase, efectelor lor, măsurile luate şi măsurile suplimentare necesare, se vor constitui numai la dispoziţia preşedintelui Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, în funcţie de evoluţia fenomenelor meteo.

Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite