Şi-a petrecut ziua în spital după ce a fost bătut măr la un priveghi!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicolae Istrate, de ziua lui, pe patul de spital.
Nicolae Istrate, de ziua lui, pe patul de spital.

Un bărbat în vârstă de 65 de ani a văzut moartea cu ochii după ce a fost altoit cu străşnicie de cei cu care participase la un priveghi în sat. Grav rănită, victima şi-a petrecut ziua onomastică în spital.

Nicolae Istrate a simţit pe pielea lui proverbiala bătaie pe care Sfântul al cărui nume îl poartă o administraează celor care peste an nu au fost cuminţi.

Nu că pe sexagenarul din Cudalbi l-ar fi altoit însuşi Sfântul, de asta fiind responsabili câţiva tineri din sat care au crezut că bătrânul ascunde în buzunare ceva sume importante de bani. Totul a pornit de la un priveghiul unui consătean.

"Am stat toată noaptea acolo cu cei tineri şi ne-am contrat. Ei au zis că au bani şi le-am zis si eu ca am. Am plecat de acolo pe la 5.00 dimineaţa şi m-am trezit înconjurat la câţiva metri de casă. M-am lovit cu pumnul în cap şi apoi m-au dat picioare în coaste. M-am dezbrăcat şi de pantaloni, credeau că am acolo bani, că nevasta mea e plecată în Italia, iar băiatul e în Canada. Abia am ajuns acasă şi acolo i-am zis unui nepot să cheme salvarea", povesteşte Nicolae Istrate.

Adus la Spitalul de Urgenţă, bătrânul a fost operat.

"Pacientul avea un plămân perforat şi mai multe coaste rupte. S-a intervenit chirurgical, iar acum este în stare stabilă, în secţia de Chirurghie Toracică", ne-a declarat dr. Nicolae Bacalbaşa, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă.

Poliţiştii vor demara o serie de cercetări pentru identificarea agresorilor şi tragerea lor la răspundere, în funcţie de numărul de zile de îngrijiri medicale necesare vindecării victimei.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite