Cum să faci ca să-ţi ia primăria gunoiul de la uşă. Detaliile unui proiect-pilot care va începe din 16 octombrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhiva Adevărul
FOTO Arhiva Adevărul

Proiectul se referă doar la colectarea deşeurilor reciclabile (hârtie, plastic, metal), gunoiul menajer urmând să urmeze acelaşi traseu ca şi până acum. Deocamdată, în parteneriatul cu autorităţile publice de la Galaţi a intrat o singură asociaţie de proprietari.

Începând de luni, 16 octombrie 2017, Serviciul Public Ecosal din Galaţi lansează un proiect-pilot de colectare selectivă pe fracţie uscată şi fracţie umedă a deşeurilor provenite din  gospodărie. 

Deocamdată, proiectul pilot-se va defăşura în cadrul Asociaţiei de Locatari nr. 758, iar dacă se va dovedi un succes ar putea fi extins şi la alte asociaţii din Galaţi.

Pentru colectarea deşeurilor reciclabile ce constituie fracţia uscată,  locatarilor li se vor distribui gratuit saci menajeri prin intermediul Asociaţiei de Proprietari. Ei vor fi înformaţi cu privire la faptul că în sacii primiţi se vor colecta numai deşeuri reciclabile uscate (hârtie, plastic, PET, doze de aluminiu, cutii de tablă etc.), necontaminate (fără resturi alimentare sau lichide).

În zilele de luni şi joi ale fiecărei săptămâni, locatarii unde se desfăşoară proiectul pilot vor lăsat lângă uşa de la intrare în apartament (evident, pe în exterior) sacii menajeri conţinând fracţia uscată, urmând ca personalul Asociaţiei de Locatari să îi ridice în intervalul orar 8.00 – 10.00 şi să îi predea Serviciului Public ECOSAL. 

Deşeurile amestecate nu vor fi ridicate de la uşa apartmentului, iar gunoiul menajer obişnuit va fi în continuare depozitat, de către fiecare proprietar de apartament, la punctul de colectare existent.

Pentru informarea corectă a populaţiei, Asociaţia de Locatari nr. 758 şi echipe ale Serviciului Public ECOSAL vor distribui materiale informative şi vor prezenta locatarilor avantajele colectării deşeurilor produse în gospodărie pe două fracţii – uscată şi umedă. Locatarii care au propuneri de îmbunătăţire a sistemului de colectare selectivă pot trimite sugestiile la e-mail: colectare_selectiva@ecosalgl.ro.

În funcţie de rezultatele proiectului pilot (care se va desfăşura în 33 de scări) şi cu informaţiile strânse pe durata de încercare (circa 60 de zile), acesta s-ar putea extinde în viitorul apropiat la toate scările de bloc de pe raza municipiului Galaţi.

Galaţi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite