Se strâng semnături de grevă generală în ArcelorMittal Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sindicatele membre ale Federaţiei „Metarom" din cadrul combinatului siderurgic de la Galaţi au început deja să strângă semnături pentru declanşarea grevei generale în cea mai mare unitate siderurgică din România

Organizaţiile sindicale au respins oferta de majorare a salariilor cu opt la sută făcută luni seara de conducerea ArcelorMittal şi au solicitat o majorare de minim zece la sută.

„Sindicatele din secţiile „Laminoare", „Oţelării", „Mentenanţă", şi „Mecanică" au respins oferta. Asta pentru că aveau mandat de la oameni să accepte doar o majorare de cel puţin zece la sută a salariilor", ne-a declarat Mircea Scîntei, preşedintele Federaţiei „Metarom" România.

Ultima şansă pentru a se ajunge la o înţelegere a avut loc astăzi la sediul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM), unde a avut loc a doua şedinţă de conciliere dintre patronate şi sindicate.

Deşi dimineaţă părea că părţile vor ajunge la un acord, în timpul concilierii situaţia s-a schimbat.

„Nu s-a ajuns la nici o înţelegere. Nu s-a semnat nimic. Concilierea s-a terminat. Acum urmează mediere, arbitraj sau grevă generală", ne-a declarat Ionel Petrea, inspector coordonator la ITM Galaţi.

„Medierea şi arbitrajul sunt acceptate doar cu acordul celor două părţi. Noi deja am început să strângem semnături pentru grevă generală. Nu cred că vom ajunge la mediere şi arbitraj. Avem nevoie de jumătate plus unul din numărul membrilor de sindicat pentru declanşarea grevei generale", ne-a mai explicat Mircea Scântei.

Reamintim că ultima ofertă realizată de ArcelorMittal pentru majorarea salariilor a fost de opt la sută , plus o primă lunară de 20 de lei şi un bonus anual de 200 de lei.

Galaţi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite