Miting aviatic la Vădeni
0Gălăţenii pasionaţi de pilotaj au ocazia sâmbătă să participe la un nou miting aviatic. La aerodromul "Aerial Club" de la Vădeni, judeţul Brăila, se organizează, de la ora 10.00, cea de-a treia ediţie a mitingului aerian "Borş de peşte la Vădeni". 30 de aeronave vor participa la eveniment.
Organizatorii anunţă că vor fi prezente cel puţin 30 de aeronave ultrauşoare motorizate şi nemotorizate din ţară şi din Bulgaria. Din ţara vecină sunt aşteptaţi reprezentanţii firmei "Aviodelta", un important constructor de motodeltaplane.
Spectatorii vor putea vedea zboruri de prezentare a avioanelor ultrauşoare, motodeltaplanelor şi motoparapantelor invitate la acţiune. Deasemenea vor fi lansaţi paraşutişti din motodeltaplane. Piloţii se vor întrece în aterizări de precizie la punct fix, în vânătoarea de baloane şi într-o competiţie de tir cu pistolul de paintball din motodeltaplan.
Ca o premieră, la ediţia din acest an a mitingului "Borş de peşte la Vădeni", vor evolua un elicopter utilitar tip Kamov 96, un elicopter ultrauşor Rotorway Exec şi un balon cu aer cald.
Şi pentru ca numele mitingului este "Borş de peşte la Vădeni" la finalul manifestării, invitaţii se vor delecta cu un borş de peşte tradiţional lipovenesc.
Aerodromul "Aerial Club" este situat pe raza comunei Vădeni, aflată la jumătatea distantei între oraşele Galaţi şi Brăila.