Violenţă dusă la extrem. Un tânăr l-a tăiat la gât cu drujba pe un consătean

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Agresorul a fost reţinut
Agresorul a fost reţinut

În cursul zilei de astăzi, acesta urmează să fie prezentat Tribunalului Vrancea, cu propunere de arestare preventivă.


Marţi seară, în jurul orei 19.45, poliţiştii din comuna Tîmboeşti au fost sesizaţi cu privire la faptul că un bărbat de 49 ani, din localitate, ar fi fost tăiat cu o drujbă în zona gâtului de către o altă persoană cunoscută.

În urma  verificărilor efectuate, poliţiştii au  stabilit faptul că victima, în timp ce se afla pe un drum comunal, s-a întâlnit cu un bărbat, de 21 ani, din aceeaşi localitate, iar în urma unor discuţii în contradictoriu, cel din urmă l-ar fi tăiat în zona gâtului şi a antebraţului stâng, cu o drujbă.

Azi noapte, la ora 01.30, după audieri, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea a luat măsura reţinerii pentru 24 ore faţă de tânărul de 21 ani, bănuit pentru săvârşirea tentativei de omor, acesta fiind depus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul Inspectoratului de Poliţie judeţean Vrancea.

În cursul zilei de astăzi, acesta urmează să fie prezentat Tribunalului Vrancea, cu propunere de arestare preventivă.

În ceea ce priveşte victima, aceasta se află internată în Spitalul de Urgenţă din Focşani, medicii considerând că i-a fost pusă viaţa în pericol. "Este stabil, a fost cusut şi acum a fost transferat la secţia de chirurgie plastică", ne-a precizat Alina Cosma, purtător de cuvânt al Spitalului de Urgenţă din Focşani.

Sptămâna trecută, Focşaniul a fost scena unor crime care au îngrozit ţara, după ce o bătaie între romi cu furci, topare şi cuţite s-a transformat într-un adevărat măcel. Patru persoane, membre ale aceleeaşi familii, au murit.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite