VIDEO Proprietarii de păduri din Mera pichetează sediile Direcţiei Silvice şi Prefecturii Vrancea. Ei se luptă de patru ani să-şi recupereze moştenirile
0
Oamenii spun că vor merge până la primul ministru să-şi caute dreptatea dacă nu vor fi împroprietăriţi cu pădure pe amplasamentul stabilit de justiţie.
Mai mulţi reprezentanţi ai Asociaţiei Proprietarilor de Păduri din comuna Mera au mers astăzi din nou la Prefectura Vrancea, pentru a reclama abuzurile la care spun că sunt supuşi din partea instituţiilor statului.
Deşi au hotărâri definitive şi irevocabile de punere în posesie încă din anul 2010, acest lucru nu s-a întâmplat nici până în ziua de astăzi.
Proprietari de păduri din comuna Mera spun că sunt purtaţi pe drumuri, de patru ani, pentru a intra în posesia celor 230,5 hectare de păduri care le-au aparţinut şi pentru care au obţinut câştig în instanţă.
Ei acuză Direcţia Silvică că nu mai vrea să respecte protocolul semnat în luna ianuarie, prin care se menţionează că se va pune la dispoziţia comisiei locale suprafeţele cu care oamenii vor fi împroprietăriţi.
Din această cauză, oamenii sunt hotărâţi să-i scrie primului ministru al României. Până atunci însă vor picheta sediile Direcţiei Silvice, Ocolului Silvic Focşani, Prefecturii Vrancea, în speranţa că vor fi băgaţi în seamă de cineva.
Mai puteţi citi:
Purtaţi pe drumuri de aproape patru ani, 54 de proprietari de păduri din comuna Mera aşteaptă să fie puşi în posesie cu 230,5 hectare de păduri.
VIDEO Proprietarii de Păduri din Mera se luptă cu morile de vânt în recuperarea moştenirilor
Ei spun că Direcţia Silvică nu mai vrea să respecte protocolul semnat în luna ianuarie, prin care se menţionează că se va pune la dispoziţia comisiei locale suprafeţele cu care oamenii vor fi împroprietăriţi.